Căscatul este un reflex întâlnit la oameni și animale deopotrivă, care constă în inhalarea aerului și întinderea timpanelor, simultan, urmate de o expirație puternică. Oamenii încep să caște încă de când se află în pântecele mamei și asociază, în general, acțiunea cu oboseala, somnul sau plictiseala.
Deși, probabil, sunt mai mulți factori care determină această reacție, nu există încă o explicație universal acceptată care să clarifice de ce căscăm.
În unele cazuri, căscatul poate ascunde anumite afecțiuni:
- Boli pulmonare. Căscatul poate fi un semn al bronșitei cronice și a altor suferinte ale plămânilor. Este cazul fumătorilor care își intoxică sângele cu monoxid de carbon.
- Boli ale sistemului nervos central. Alte afecțiuni care se manifestă și prin căscat des sunt epilepsia, encefalita, tumorile cerebrale și scleroza multiplă, declanșate de slaba oxigenare a creierului. Studiile au arătat că și medicamentele pentru depresie sau Parkinson pot avea același efect.
- Boli de inimă. Poate fi vorba de malformații congenitale, precum defectul septal, sau de insuficienta cardiacă. În ambele cazuri, sângele nu se oxigenează pe deplin. În cazul defectului septal, sângele nu circulă într-o direcție normală, de la stânga la dreapta, ci trece printr-o gaură din dreapta în stânga, ocolind plămânul, și ajunge în circulația generală neoxigenat. În cazul insuficientei renale, sângele stagnează în membrele inferioare.
Ce se ascunde în spatele căscatului?
Primele studii indicau faptul că reflexul ar fi un răspuns la nivelul crescut de dioxid de carbon din sânge, atunci când corpul are nevoie de un aport de oxigen, care ar justifica inspirația profundă, sau de eliminarea dioxidului de carbon, printr-o expirație puternică. Experimentele ulterioare au demonstrat însă, că mediile cu un nivel scăzut de dioxid de carbon sau administrarea de oxigen subiecților nu influențează nevoia de a căsca.
Cea mai recentă teorie susține că rolul căscatului ar fi termo-reglator. Mai exact, temperatura ridicată, care apare natural în condiții de oboseală, suprasolicitarea sau la trecerea dintr-o stare în alta duce la încetinirea proceselor cerebrale. Inspirația puternică, urmată de expirație duce la răcirea creierului și reglarea temperaturii. Aceasta ar fi explicația pentru care oamenii cască atunci când se trezesc și își încep ziua, trecând dintr-o stare în alta, atunci când sunt obosiți sau înaintea unor experiențe solicitante.
Experimentele dovedesc că studenții cască înaintea examenelor, la fel ca și parașutiștii, înaintea salturilor. Alte explicații care ar explica de ce căscăm variază, de la dorința de a dezmorți mușchii feței și ai limbii, până la nevoia de a rămâne în stare de alertă. Totodată, medicii mai susțin că reflexul de a căsca ajută la răcirea creierului.