Maternitatea este cea mai frumoasă experiență din viața unei femei. Această perioadă nu poate fi descrisă în cuvinte, ci trebuie trăită, pentru a fi înțeleasă cu-adevărat. Doar o mamă poate avea parte de momente speciale alături de ființa căreia i-a dat viață.
1. Să auzi pentru prima dată cum bate inima bebelușului
Atunci când vezi testul de sarcină cu două liniuțe roșii ai emoții. Însă, la prima ecografie, cu siguranță intensitatea acestora crește. Unul dintre momentele magice este acela când conștientizezi că în burtica ta se află un pui de om.
2. Să-i simți fiecare mișcare
La început te poți speria, dar nimic nu se compară cu entuziasmul pe care-l ai atunci când simți cum bebelușul tău se mișcă în burtă. În acest fel înveți, încet-încet, să-ți dai seama ce-și dorește micuțul.
3. Momentul în care îți vezi și îți atingi bebelușul
Pe toată durata sarcinii afli multe lucruri despre dezvoltarea copilului. De exemplu, știi deja sexul acestuia, greutatea, îi simți bătăile inimii etc., dar momentul cu totul special are loc la naștere, atunci când îți ții copilul în brațe, îl privești și îi simți mirosul atât de plăcut.
4. Prima alăptare (bebelușul caută sânul)
E greu la început și te simți neputincioasă. Crezi că nu-ți va reuși acest proces, însă bebelușul, deși are ochii închiși și plânge, el îți caută sânul. Vrea să fie cât mai aproape de tine.
5. Privirea bebelușului
Pentru copilul tău tu ești totul: dragoste, siguranță, protecție și sursă de hrană. Pe tine te privește cu cei mai dulci ochi, iar tu, ca mamă, ești copleșită de aceste momente.