Fetița a început să se simtă rău înainte de sărbători, iar părinții au dus-o la medicul de familie care i-a prescris un tratament pentru viroză respiratorie. În ciuda tratamentului, micuța s-a simțit din ce în ce mai rău, iar pe 2 aprilie, părinții au dus-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Rovinari. De acolo, Ana Maria Gheorghițoaia a fost transferată la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Ana Maria Gheorghițoaia, solista-minune din Rovinari a murit din cauza unei boli cumplite la numai 10 ani. Cântăreața de muzică populară a intrat în comă înainte de Paște, a fost transferată la spitalul ”Marie Curie” din București, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
"Era confuză. Au chemat infecționistul, au chemat neurologul. A fost dusă pe ATI, a făcut convulsii tonico-clonice, cu febră 39, și după aceea s-a stabilit să fie transferată la București, la 'Marie Curie'. Am înțeles că, deocamdată, starea este staționară. Este tot în comă, dar foarte multe nu știm. A fost o suspiciune de encefalită, cu lichid clar. Ulterior s-a stabilit că este o encefalită acută", a precizat joi pentru pandurul.ro, dr. Larisa Panduru, medic în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, citată de Jurnalul.ro.
Micuța a fost transferată la spitalul Marie Curie din București, unde s-a stins din viață sâmbătă.
Ana Maria Gheorghițoaia era extrem de talentată, luase mai multe premii la concursuri și chiar filmase primul videoclip.
Sursa: click.ro