Sâmbătă, la miezul nopții, am primit acest text de la o prietenă, cu rugămintea să-l împart cu voi, mamele. Mă țin de promisiune, nu pentru că mesajul e al prietenei, ci pentru că e chiar important să nu uităm care e costul pentru a fi femeia perfectă. Citiți textul și veți înțelege la ce mă refer.
De AMFH
“Are unghiile de la picioare vopsite roșii… eu nu am mai apucat să mi le vopsesc pentru că e deja iarnă, oja se duce și parcă nu merită. Sau merită ?”
Mă uitam la picioarele ei subțiri și frumoase, cu unghii de la picioare perfecte, așa cum eu nu le am, în timp ce stătea întinsă pe patul de la clinică, iar neurologul îi lovea genunchii și alte încheieturi cu un ciocănel pentru a verifica reflexele. Cu părul blond răvășit, capul ei era mișcat într-o parte și alta să se verifice la ce intensitate a mișcării vomită. I-a spus neurologului că nu poate deschide ochii, mari și frumoși, pentru că amețește.
Internare, perfuzare și investigații de urgență a spus neurologul de la cabinet. M-am chinuit s-o sprijin până la mașină de unde am pornit către un spital privat. Mama plângea la telefon, în căștile mele, și-mi spunea să o duc mai repede la spital. Ea, sora mea, mă ruga să merg mai încet că nu mai poate suporta mișcarea.
Venim, dar în ce sector sunteți?
La spitalul privat nu internau neurologie și mi-au spus s-o duc imediat la un spital de stat care poate interveni când viața este pusă în pericol. Sora mea frumoasă, blondă, deșteaptă. Sora mea perfectă avea viața în pericol.
Am sunat la 112, am dat adresa, iar femeia de la capătul celălalt al firului m-a întrebat în ce sector suntem. Sora mea îmi moare în mașină iar ambulanța nu e în stare să găsească o adresa fără să le dau eu sectorul?!
Pentru prima dată în viața mea m-am bucurat să aud sirenele urlătoare, groaznice, isterice ale unei ambulanțe. Medicul m-a lăsat să urc lângă ea, să o țin de mânuța ei frumoasă, cu unghii roșii, perfecte, în timp de voma într-o pungă galbenă. Știți ce repede trece o ambulanță prin trafic ? Mulțumescu-ți, ție, Doamne!
– Nu aveți voie aici, mi-a spus un bodyguard în timp ce pe ea o împingeau cu tot cu targă către staționarul din spital.
-Nu o las singură! i-am răspuns și am trecut pe lângă el convinsă că îl pot doborî, chiar dacă am doar 45 de kilograme, dacă vrea să mă oprească.
Au băgat-o într-o cameră în care nu am mai putut intra. Medicul de pe ambulanță a ieșit și eu m-am agățat de el.
-Vă rog, faceți ceva pentru ea, are 2 copii mici acasă…
– Acum e la spital, liniștiți-vă.
-Are accident vascular-cerebral ?
-Nu, nu are!
NU ARE ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL. Slavă Domnului!
Citește continuarea totuldespremame.ro >>>
