Cu siguranță shopping-ul este o activitate binevenită în rîndul femeilor, de aceea sînt ferm convinsă că se întîlnesc puține femei,care în ziua de azi nu iubesc să meargă la cumpărături. Dacă ești însărcinată, iar termenul încă îți permite mișcarea intensă, atunci acum e perioada perfectă să te gîndești nițel atît la viitorul bebelușului tău cît și la toate lucrurile care îi vor asigura micuțului o dezvoltare bună și care te vor ajuta mult la creșterea acestuia. Astăzi piața este saturată de produse pentru bebeluși și copii, însă oare corespund ele într-adevăr cerințelor proaspetelor mămici?
Deci, un eventual buget al viitoarelor cumpărături trebuie planificat mai din timp, pentru că multe lucruri nu sînt atît de ieftine și pentru că în așa fel, aveți posibilitatea să vizitați mai multe magazine, și să comparați prețurile și calitatea produselor prestate de acestea.
Lista de bază
Cele mai necesare lucruri
Pătuțul. Astăzi, atît în magazinele specializate pentru copii, cît și în multe alte magazine de mobilă, puteți găsi o mare varietate de pătuțuri. Alegerea depinde în exclusivitate de gustul și posibilitățile Dvs. Există totuși un ansamblu de criterii, la care ar trebui să atragă atenție oricare părinte: din ce este confecționat pătuțul, dacă este din lemn masiv, atunci fiți atenți, interesați-vă de materialele care au fost folosite în procesul de producție: fie că e vorba de adeziv, vopsea, sau multe altele. Căci micuțul vostru, destul de repede va încerca totul la gust, iar intoxicațiile în acest sens sînt inevitabile. O întrebare aparte-mecanismul de mișcare. Și aici la fel trebuie să manifestați o atenție sporită,deoarece procurați un pătuț care vă va servi o perioadă mai îndelungată, de aceea este necesar să procurați un pătuț cu un mecanism puternic și rezistent. Copiii adoră să sară în pătuțurile lor, iar balansarea acestora poate duce deseori la rezultate neplăcute. În ceea ce privește la celelalte componente, alegerea îți aparține. Întîlnim pătuțuri, în care partea exterioară se coboară în jos,care poate fi poziționat nemijlocit lîngă patul părinților, varianta perfectă pentru mămicile leneșe,care preferă fără a se scula,să mute bebelușul în pătuț,după ce l-au hrănit. Unicul minus al acestui tip de pătuț, este că atunci cînd copilul crește și începe să se miște activ, anume această parte exterioară riscă să zboare în primul rînd.
Salteaua pentru pătuț. Deseori, salteaua vine în complet cu pătuțul,însă poate fi achiziționată și aparte, ceea ce cred că este cu mult mai bine. În primul rînd trebuie să atrageți atenția ca el să fie dens și greu,pentru a nu lăsa urme. Compoziție-din manipulatori naturali, astăzi în oraș deja puteți să găsiți saltele ortopedice decente, sau saltele umplute cu nucă de cocos și hrișcă,acoperite sau cu husă din lînă,sau cu husă din bumbac. Aceste saltele sunt considerate hipoalergice și nu absorb excesul de umiditate (deoarece copilul Dvs mai și transpiră din cînd în cînd).
Căruciorul. Este foarte binevenit și plăcut faptul că astăzi, la Chișinău, puteți găsi mai multe magazine, în care consultanții în mod clar și de înțeles vă vor explica care sunt avantajele unui sau altui cărucior. Dacă locuiți într-un bloc cu mai multe etaje, atunci vă sfătui să procurați un cărucior cu coșuri detașabile (leagănul și varianta de vară). Un așa tip de cărucior cîntărește,în medie 5-8 kg, cu mult mai puțin decît analogul lui transformator.Iar să cari un așa cărucior pe scările noastre,încă și cu copilul în brațe, nu e chiar cel mai bun fitness pentru tînăra mămică.Neapărat,acordați atenție la montarea și la materialele din care a fost executat căruciorul, și nu în ultimul rînd la sistemul de roți. Consider că cea mai optimă variantă sunt roțile din cameră sau din cauciuc.Îmi ies din fire,atunci cînd aud zgomotele pe car le produc carucioarele cu roțile din mase plastice,și mă mir mereu cum copii pot să reziste unor așa zgomote, ba mai mult,încă și să doarmă. Deasemeni, s-au dovedit a fi foarte utile sistemele, care au roțile din față independente. Atunci cînd conduceți căruciorul pe o linie dreaptă, acestea se blochează, iar în celelalte cazuri aceste roți independente vă permit să nu apăsați cu o forță „nebună’’ asupra căruciorului pentru a obține de la acesta manevrarea corespunzătoare.
Scaunul auto pentru copii. Dacă fotoliul pentru mașină nu vine în complet cu căruciorul, atunci după părerea mea procurarea aparte a acestuia nu are rost. Căci în el vă ve-ți așeza micuțul,doar atunci cînd acesta va avea 4 luni, de aceea acest “articol de cheltuieli”, poate fi amînat pînă atunci cînd într-adevăr veți avea nevoie de el. Principalul criteriu de selecție rămîne a fi viabilitatea-cu cît mai multe elemente de fixare, cu atât mai bine.
Vănița este un lucru de care veți avea nevoie mare la început. Însă nu trebuie să cutreierați orașul întreg pentru a cumpăra o vană perfectă din toate punctele de vedere, ci puteți să procurați o vană simplă și modestă, deoarece deja după 2 luni de viață, vă veți putea scălda liniștit micuțul în vana Dvs (desigur curățată preventiv cu sodiu) şi puţin câte puţin să-l învăţați primele mişcări de înot. Și pentru micuț-bucurie, și mămicilor le este mai ușor, deoarece după așa gen de activități bebelușii adorm mai ușor și mai repede și au o poftă de mîncare mai mare.
În ceea ce privește accesoriile cum ar fi baldachinul, panourile laterale pentru pat şi masa de înfăşat. Aici alegerea din nou vă aparține, după posibilitățile și preferințele pe care le aveți.Nu am găsit opinii ferme despre necesitatea sau inutilitatea acestor lucruri. Unii pediatri consideră că copilul trebuie să fie ferit de curent prin bariere și copertine. Alții-dimpotrivă consideră că acestea sunt niște ''colectoare de praf '' adăugătoare. Personal consider că aceste bariere de protectie trebuie cumpărate atunci cînd copilul începe să se vîrcolească în pătuț, pentru a preveni nemijlocit traumarea sa fizică. Măsuța pentru înfășat este foarte comodă în cazul în care camera copiilor este destul de mare, însă mamele se pot isprăvi de minune și fără aceasta, doar mamele noastre ne-au crescut și fără ele.
Sling. Deosebim mai multe tipuri de slinguri. Pentru un nou-nascut este însă destul sa cumpărați un sling cu inel. Vă va fi comod să îl luați cu Dvs la maternitate. Până la 2-3 luni vă veți isprăvi de minune cu acest sling.Pentru viitor v-aș sfătui să studiați slingurile pentru ambii umeri, pentru a face alegerea potrivită. Dacă simțiți că nu vă isprăviți cu îmbrăcarea slingului (vă este incomod sau copilul plînge), ar fi bine să mergeți la un master-class ce ține de acest domeniu sau să chemați un consultat la domiciliu. De regulă, dacă slingul este purtat corect, atunci se simte comod atît mama, cît și copilul.
Șezlong pentru copii. Un lucru destul de îndemînos. Se strînge ușor, e compact, îl puteți lua în ospeție sau să-l mutați simplu prin casă, avîndu-l astfel pe micuț mereu în vizor. Multe mame se pronunță foarte pozitiv despre acest lucru. Doar că atunci cînd îl procurați, trebuie să atrageți atenție iarăși la materiale și la fixare, și desigur că la stabilitate.
Și vă propun, încă 2 lucruri, pe care consider că trebuie să le aveți, dacă nu le-ați avut pînă acum-uscătorul pentru rufe-foarte compact, pe care puteți amplasa multe hăinuțe de-ale micuțului, și să le uscați rapid în condiții casnice. Și o minge pentru fitness-în primul rînd un lucru bun pentru înviorarea copilului, dar și pentru a vă recăpăta silueta de odinioară, și o modalitate bună pentru legănare. Mingea creează balansări plutitoare, care într-un mod interesant, liniștesc micuții, și în același timp nu necesită de la mame forțe în plus pentru legănare.
Știu cu siguranță, că mai ales dacă e vorba de primul lor copil, viitorii părinți sînt predispuși să nu economisească. Însă o metodă bună de economisire a mijloacelor financiare din timpul pregătirilor de venirea nou-născutului,totuși există. Spre exemplu dacă merge vorba de procurarea unor obiecte second hand. În Europa, oamenii au coștientizat că cumpărarea obiectelor noi pentru un timp scurt nu este rentabilă, și de aceea pentru „europenii economi” a devenit deja o tradiție să procure hăinuțe pentru copii de la licitațiile online sau de la curțile de vînzări, pentru o plată destul de simbolică. În Moldova, acest lucru e abia în curs de dezvoltare, însă deja astăzi, pe diverse site-uri locale puteți cumpără un pătuț, un țarc, ba chiar și un cărucior second hand, produse de două, ba chiar de trei ori mai ieftine decît în magazine. Nu trebuie să tratați acest fapt cu prejudecăți. De multe ori se dovedește, că în noul pătuț micuțul nu a dormit aproape deloc, și a stat acesta într-un colț al camerei, pînă cînd proprietarii nu au hotărît să scape de el. De aceea, dacă sunteți mulțumit de starea lucrurilor, nu ezitați să le cumpărați, căci o așa economie este foarte binevenită pentru buzunarul unui părinte.
Îmbrăcămintea și alte lucruri necesare.
După cum arată practica, în primul an de viață micuții cresc atît de repede, încît ei practic nu reușesc să poarte toate hăinuțele pe care le au. Plus la toate că încă și rudele și prietenii aduc în dar multe, multe costumașe. Nici nu veți observa cum în garderoba piciului în scurt timp se vor adăuga multe hăinuțe noi.
Astăzi avem o gamă variată de hăinuțe pentru cei mici,de aceea de multe ori ne fug ochii și ne este foarte greu să alegem ceea de ce avem nevoie sau ne place.Și în așa momente,cel mai bine ar fi să ne bazăm pe o listă a lucrurilor de care într-adevăr avem nevoie.
Vă puteți printa lista, atunci cînd mergeți la cumpărături, iar ceea ce considerați că vă este inutil puteți încercui, economisind astfel timpul și energia Dvs.
- Pelinci- sunt suficiente 20 de bucăți,10 din flanel și 10 din bumbac.
- Plapumă-poate fi matlasată, sintetică și cîteva păturiţe adăugătoare (pentru timpul mai rece). Astăzi în vînzare sînt multe pături-plicuri foarte comfortabile și utile. Se îmbracă ca o salopetă, lăsînd brațele și capul liber. Este o ieșire, în cazul în care sînteți îngrijorați că copilul se poate dezveli noaptea.
- Lenjeria de pat-se cumpără la dorință, 2 seturi fiind mai mult decît suficient. Plapumele,trebuie să fie de dorit din benzi elastice,pentru a nu se strînge sub micuț.
- Peliculă igienică-se folosește atît la schimbarea micuțului, cît și în timpul băilor de aer.
- Prosoape-2 mari cu glugă.
Articolele de mai departe v-aş sfătui să le cumpăraţi în combinaţie pentru câteva perioade 0-1 luni, mărimea 56 (50-58 cm), 3 luni, mărimea 62 (59-64cm)
- Pantalonaşi-4 piese de dimensiune 56 și mărimea 62. Subțire și gros, în funcție de perioada din an.
- Body cu mâneci lungi (din bumbac, să se încheie între picioare şi nu pe umeri, 56cm- 4 buc. și 62cm-3 buc. )
- Body cu mâneci scurte (din bumbac, să se încheie între picioare şi nu pe umeri, 56cm- 4 buc. și 62cm-3 buc. )
- Maiouri subțiri ( 56cm-3 buc. și 62cm-3 buc. ).
- Maieuri flanel (3 bucati mărimea 56 şi 3 buc. mărimea 62)
- Salopete (din bumbac, cu botoşei, cu capse în faţă. 2 buc. mărimea 56 (groase), 2 buc mărimea 56 subţiri, 2 buc. mărimea 56 flanel, 4 buc. mărimea 62)
- Bluziţă tricot grosuţă mărimea 62
- Ciorăpei sau botoşei (3 perechi din bumbac, pentru nou-născuţi, mărimea 8-9 şi 2 perechi mărimea următoare).
- Ciorăpei din lână pentru plimbare (1 pereche mărimea 8-9 şi1 pereche mărimea următoare)
- Căciuliţe(subţiri - 2 buc. mărimea pentru nou-născuţi, flanel- 2 buc. de aceeaşi mărime 2 buc. diferite grosimi din mărimile următoare).
- Căciuliţă groasă pentru plimbare(1 buc.).
- Scutece.
Apare însă o întrebare destul de frecventă. Unde se poate de găsit aceste produse la preţuri accesibile şi de o calitate înaltă. Calitate satisfăcătoare puteţi găsi şi la producătorii autohtoni. Dacă însă sânteţi un utilizator al internetului, şi cunoaşteţi deja perioadele în care unele magazine fac reduceri, ar fi mai bine să comandaţi aceste produse din Europa. În perioadele reducerilor acestea vor costa chiar mai ieftin (inclusiv livrarea) decât la noi.
Trusa de prim ajutor și igiena personală.
- Săpun pentru copii
- Burete.
- Şampon pentru copii.
- Termometru de apă - ceva destul de util, deoarece sa dovedit că limita sensibilităţii diferă de la un membru de familie la altul.
- Vată sterilă - pentru curățarea urechilor și prelucrarea cordonului. V-am sfătui să renunțaţi la bastoaşe, chiar dacă sânt făcute special pentru copii.
- Pipete - 2-3 buc.
- Peroxid de hidrogen 3%.
- Verde de briliant.
- Ulei pasteurizat, preferabil ulei de măsline, dar puteți folosi oriceulei vegetal
- Seturi de ierburi pentru baie (musetel, galbenele etc).
- Crema pentru plimbare și masaj.
- Șervețele - de preferință, fără arome și aditivi. Un lucru foarte util, mai ales atunci când nu sânteţi în casă
- termometru pentru măsurarea temperaturii
- Pieptene cu peri moi.
- Crema pentru erupții de la scutec.
- Foarfece pentru copii.
- Praf de spălat pentru copii.
Nu voi recomnda să procuraţi niciun fel de medicamente, despre acestea vă vor povesti neonatologii şi vă vor da mai multe detalii la acest capitol.
dacă vă pregătiţi pentru hrana artificială atunci trebuie să procuraţi:
- Biberon (din plastic sau sticlă biberoanele trebuiesc alese conform vârstei copilului)
- Sterilizator pentru sticle - nu este ieftin, astfel încât, în cele mai multe cazuri, puteți ffolosi și "metoda bunicii" - fierberea.
- Perie de curățare a sticlelor.
- Lingura specială pentru copii (material: silicon, plastic).
- Suzeta. În primele 4 luni la bebeluşi mai persistă încă reflexul de sugere, aşa că în cazul în care vreţi ca bebeluşul din când în când să se despartă de sân, puteţi să-l amăgiţi din când în când cu suzeta. farmaciile propun o gamă largă de suzete.
Trebuie să vă gândiţi şi la mamă
Trebuie să luăm în considerare faptul că viitoarea mămică trebuie să-şi facă geanta pentru maternitate. Aşadar trebuie să procuraţi
- Halat şi ciupici-dacă nu aveţi.
- Cămăşi de noapte-2 buc, deoarece acestea pot fi rupte de medici in caz de necesitate sau eventula murdărite. De aceea trebuie să aveţi rezervă.
- Scutece pentru maturi-2-3 buc
- Pelinci de unica folosinţă 2-3 buc
- Absorbante de noapte cu rata inaltă de absorbţie.
- Lenjerie de pat.
- Storcător pentru lapte – lucru foarte util mai ales dacă mama plănuieşte să-şi lase bebeluşul cu dădaca sau rudele.
Sânt o serie de produse la care trebuie să vă gândiţi din timp:
- Ciorapi de compresie (dacă aveți varice).
- Bandaj postpartum
- Desigur trebuie să atrageţi atenţia la toate variantele posibile de absorbante pentru sân, creme pentru vindecarea rapidă a fisurilor mameloanelor etc, dar aceste produse merită a fi cumpărate atunci când vă confruntaţi cu o anumită problemă.
- Lenjerie şi sutien pentru mamele care alăptează.
De asemenea, există câteva lucruri pe care cred ca le puteți cumpăra, sau cel puțin comanda rudele, în calitate de cadou:
- lampă de noapte.
- Termometru pentru a determina temperatura din camera și este de dorit cu optiunea suplimetară de a determina nivelul de umiditate - s-a dovedit că copiii se comporta şi adorm mult mai ușor în cazul în care temperatura aerului nu depășească 22 de grade, iar umiditatea - nu mai puțin de 60%.
- Umidificator - de multe ori cu senzor încorporat care ajustează în mod automat umiditatea din camera. În absența acestei unități ( costul său este foarte mare), este posibil să se stropească cu apă prin casă.
- Un cântar - ajuta pentru a controla cresterea in greutate a copilului. Nu este necesar să-l cumpăraţi, dar nu neapărat, dar dacă ai posibilitatea de ce nu?
- O geantă cu termos, pentru lucrurile necesare a bebeluşului atunci când ieşiţi la plimbare sau vă reţineţi pe undeva.
Această listă nu poate fi considerată una completă, deoarece în procesul de cumpărături puteţi determina de ce anume aveţi nevoie şi ce este de prisos. Cel puţin, sper, că această "fiţuică" vă va fi de ajutor.
Autor: Ecaterina Corolenco