Sarcina o prinde foarte bine pe Ducesa de Cambridge. Aceasta a fost prezentă la un eveniment oficial în Londra, în cadrul căruia a vorbit despre problemele legate de sănătatea mentală, cauză pe care o susține încă de când a devenit soția Prințului William.
Kate s-a prezentat la evenimentul caritabil Place2be, unde a susținut un discurs în legătură cu importanța îndrumării și susținerea tinerilor școlari, prevenind astfel problemele de sănătate mentală. ”Cred că sprijinul pe care îl acordăm micuților noștri, încă de la vârste fragede, îi ajută mai târziu în viața lor. Fie că suntem profesori, educatori sau părinți, toți suntem implicați în acest proces. Toți încercăm să-i ajutăm pe copii, dându-le sprijinul nostru emoțional, pentru a face față provocărilor ulterioare”, a susținut Ducesa de Cambridge în cadrul acestei întruniri.
La acest eveniment, Kate a purtat un outfit incredibil de sexy, care i-a pus în evidență picioarele lungi și silueta incredibil de silfidă pentru o femeie însărcinată. Rochia burgundy, semnată de Goat, a dezvăluit, însă, și puțin din burtica deja proeminentă, spre încântarea simpatizanților regali care de-abia așteaptă ca cel de-al treilea moștenitor al Ducilor de Cambridge să vină pe lume.
Aceasta a purtat rochia burgundy, al cărei preț e de 480 de lire sterline, cu dresuri opace și o pereche de pantofi cu toc pătrat, foarte comozi, care au ajutat-o să reziste atâtea ore în picioare.
Sursa: okmagazine.ro