Înălțimea de 50 cm, greutatea de 3,3 kg, păr rar și piele zbârcită – așa arată un nou-născut. Dar ce simte acesta, ce vede atunci când apare pe lume? Reacționează la factorii iritanți?
De-a lungul timpului răspunsul la această întrebare a fost categoric: nou-născutul nu vede și nu aude. Potrivit teoriei r „copilul este un aparat digestiv”, iar pe parcursul primelor săptămâni reacționează doar la necesitățile stomacului; în principal, el trebuie hrănit și schimbat.
Este asemenea unei tăblii de ceară, pe care un adult poate încrusta orice, unei foi albe pe care poți scrie orice. În afară de aceasta se spunea: „Atunci când apare pe lume, copilul este atât de influențat de factorii externi, încât este foarte confuz.” Într-un cuvânt, adultul atotputernic se află în fața unei ființe neputincioase și care nu reacționează la nimic.
Dar aceste teorii erau promovate, probabil, de către bărbați (medici sau cercetători), pentru că opiniile contradictorii, promovate de femei, aveau puține șanse de a se face auzite.
În timpurile noastre s-a înregistrat o schimbare totală: el aude, vede, miroase și simte! Aceasta teorie inovatoare are mulți susținători. Lista percepțiilor nou-născutului poate fi completată. Descoperirile nu se fac într-o singură zi (cu excepția unor cazuri). În orice domeniu descoperirile sunt rezultatul unor cercetări îndelungate, desfășurate simultan în mai multe țări.
Așadar, nou-născutul este mai dezvoltat și mai receptiv decât se considera și la mai multe niveluri decât percepțiile.
Văzul. Copilul vede de la naștere, dar are vederea mai slabă de 20 de ori decât la adulți; este încă indistinctă și confuză. Copilul vede doar conturul obiectelor (mobile și imobile) aflate la o distanță de 25-30 cm de la ochi. Acesta este suficient ca micuțul să reacționeze la lumină: dacă lumina este foarte puternică, simte disconfort, clipește sau închide ochii.
Micuțul distinge obiectele strălucitoare și de culoare roșie; poate urmări cu ochii un balon roșu în mișcare. S-a observat că, încă din primele zile de la naștere, copii sunt atrași de obiectele mobile de formă ovală, cu pete roșii sau strălucitoare. Acesta nu este un rebus, pur și simplu este asemănător cu ovalul feții umane. Copilul poate urmări o astfel de „față”, iar dacă i se vorbește, el clipește. Chiar dacă micuțul atrage atenția la formele ovale, aceasta nu înseamnă că recunoaște pe cineva. Până la recunoaștere este nevoie să treacă mult timp.
De asemenea, a fost observat faptul că nou-născuții sunt mai interesați de desenele complicate decât de cele mai simple. În primele zile, dacă îi veți arăta două foi – una gri și alta în carouri alb-negru – el se va uita la a doua foaie. Acest lucru a fost determinat prin urmărirea copilului printr-un orificiu al ecranului: se observă că în corneea lui se reflectă foaia, înseamnă că se uită la ea.
Văzul nou-născutului nu este complet dezvoltat, pentru că, înainte de a se naște, nu are posibilitatea să-l folosească (deși unii cercetători consideră că deja din burtica mamei copilul reacționează la lumină). Dar vederea se dezvoltă foarte repede. Micuțul privește și noaptea; în întuneric el deschide și închide ochii, se uită prin părți (cercetarea a fost efectuată cu raze infraroșii).
Copii se deosebesc radical între ei prin activitatea vizuală, se pare că unii „pierd” timpul pentru privit, iar alții pentru somn. Ritmul de dezvoltare al copiilor diferă în toate privințele pe perioada copilăriei.
Auzul. La copii auzul este mai dezvoltat decât văzul și este normal, pentru că nou-născutul aude mult în burtică. Deci nu este nimic de mirare atunci când copilul nu tresare la trântirea ușii sau la un sunet puternic, fiindcă urechea lui este antrenată, poate recunoaște membrii familiei și sunetele îndepărtate. Chiar și atunci când doarme cu pumnișorii strânși, iar lângă el cineva șoptește, începe să se muște și să clipească. Dacă convorbirea șoptită continuă, copilul se trezește.
Desigur că recunoaște vocea umană, pentru a că a auzit-o înainte de a se naște; această idee este împărtășită de toți cercetătorii. Referitor la a cui voce este auzită mai bine – a mamei sau a tatălui – părerile se divid. Majoritatea consideră că încă din burtică copilul aude mai bine vocea tatălui, deoarece captează mai bine sunetele joase, iar apărând pe lume devine mai sensibil la sunetele înalte, adică la vocea mamei.
În sfârșit s-a observat că, atunci când în jurul copilului este multă gălăgie, el își „închide” urechile și în acest mod se izolează de cei din jur. Unul dintre cercetători a observat că micuțul care a fost expus unui experiment complicat a început să țipe, apoi deodată a tăcut și a adormit; atunci testul a fost întrerupt și echipamentul închis, iar nou-născutul s-a trezit și a început din nou să țipe.
Gustul. Dacă îi picuri unui nou-născut la 12 ore de la naștere apă îndulcită, acesta pare destul de mulțumit, iar dacă suc de lămâie – face o grimasă. Micuții de la naștere disting gustul de dulce, sărat, acru, amar. Zahărul îl liniștește, amăreala și acreala îl excită.
E știut faptul că la micuți senzațiile gustative se dezvoltă foarte repede. Dădacele au știut întotdeauna că produsele precum chimenul, mărarul, anasonul verde, îmbunătățesc gustul laptelui. Copilul suge cu plăcere astfel de lapte, iar secreția laptelui se intensifică. Copilul alăptat cu lapte din comerț primește hrană insipidă, fără nicio „surpriză”.
Mirosul. Exemplul clasic: dacă unui nou-născut i se dă să miroase un șervețel care a fost în contact cu sânul mamei, iar altul – nu, atunci va întoarce capul spre primul. Acest experiment a fost efectuat de către un cercetător american cu un copil de 10 zile. Recordul a fost doborât de un grup de cercetători care au efectuat același experiment pe un copil de 3 zile. Nimic uimitor, fiindcă datorită mirosului recunoaște mirosul mamei.
Simțul. Nou-născutul este foarte sensibil la comportamentul față de el. Unele gesturi îl liniștesc, altele – din contra. Părinții observă foarte repede aceste lucruri. Dar sensibilitatea pielii și reacția la contact este legată de viața din burtică: unde era înconjurat de apă, se atingea de pereții uterului, în timpul nașterii el a simțit cu tot corpul contracțiile uterului, datorită cărora a apărut pe lume.
Cum s-a stabilit cu exactitate nivelul de sensibilitate al nou-născutului? Uneori prin mijloace foarte simple, alteori cu instrumente foarte complicate. La mijloacele simple se referă urmărirea directă a reacțiilor copilului la un factor excitant: întoarce capul, reacționează la un sunet înfundat, îndepărtat sau ușor; țipă sau încetează să țipe, clipește, dă din picioare, încordează membrele, tresare.
Pentru că e foarte greu să observi și să notezi, cercetătorii au kilometri de peliculă despre diferite situații în care sunt implicați copii: în brațele tatălui, mamei, pediatrului; în fața obiectelor de diferite forme sau culoare; diferite feluri de iluminare etc. Apoi aceste filme se analizează în tempou lent; se oprește imaginea, se rulează pelicula înainte și se notează toate reacțiile copilului. Datorită acestor filme nici un detaliu nu scapă de ochii cercetătorilor.
Înscrierea bătăilor inimii micuțului au permis, de asemenea, multe descoperiri; astfel s-a ajuns la concluzia că nou-născutul reacționează mai mult la vocile feminine decât la cele masculine. În primul caz, bătăile inimi încetinesc, iar în al doilea caz rămân neschimbate. Pentru a vedea mai bine la ce sunete reacționează copilul, s-a desfășurat următorul experiment: unui bebeluș i s-a dat o suzetă, în care s-a instalat un radioreceptor pentru înregistrarea ritmului de sugere. Apoi bebelușul a fost pus în situația să asculte diferite sunete și ritmul acțiunilor de sugere s-a schimbat, ceea ce a permis efectuarea concluziei despre sensibilitatea micuțului la diferite sunete.
