Conform statisticelor, femeile suferă de infertilitate mult mai frecvent decât bărbaţii. Astfel, de exemplu, în ţara vecină Ucraina, raportul procentual între persoanele cu diagnosticul de infertilitate este următor: 79,4% femei şi 20,6% bărbaţi. Însă specialiştii afirmă că acest tablou nu corespunde realităţii, pentru că bărbaţii se adresează medicului cu mult mai rar şi, ca urmare, nu sunt diagnosticaţi corespunzător.
Care sunt cauzele principale ale infertilităţii masculine?
Cauzele infertilităţii sunt foarte diverse: modul de viaţă are o influenţă destul de mare asupra funcţiei reproductive la bărbaţi. Multe boli, care conduc la scăderea fertilităţii, ar putea fi prevenite la stadiul incipient. Fertilitatea masculină este capacitatea spermatozoizilor de a participa la procesul de fecundare şi, corespunzător, de a asigura reproducerea.
Care este cauza adevărată a fertilităţii scăzute?
Se consideră că factorii de bază care influenţează asupra fertilităţii sunt: obiceiurile nocive (fumatul, consumul de alcool), condiţiile de muncă, administrarea steroizilor anabolici, infecţiile cu transmitere sexuală, bolile sistemului urinar (bolile inflamatorii sau venerice, prostatita, varicocelul), complicaţiile infecţiilor suferite în copilărie (parotidita, rubeola), modul de viaţă (lipsa activităţii fizice). În plus, bolile genetice, aşa ca sindromul Klinefelter, sindromul Kallmann, sindromul Prader-Willi, precum şi mutaţiile şi microdeleţii în braţ lung al cromozomului Y şi mutaţiile genei CFTR, răspunzătoare, în particular, pentru dezvoltarea congenitală insuficientă a cordonului spermatic şi pentru infertilitatea masculină.
Care este atunci norma?
Fertilitatea masculină depinde în mod direct de cantitatea de spermatozoizi, gradul lor de mobilitate, structura lor. Forma corectă a spermatozoidului îi permite să se mişte rapid înainte şi să îşi atingă scopul. În anul 2010, OMS a operat modificări în valorile normative ale indicatorilor ejaculatului. Iată unele dintre ele:
- Concentraţia de spermatozoizi reprezintă 20 mil./ml, prin urmare în sperma ejaculată vor fi cel puţin 40 mil. de spermatozoizi.
- Minimum 50% dintre spermatozoizi trebuie să fie vii.
- Sperma normală poate avea diverse nuanţe de alb sau o notă gri.
OMS indică doar limita de jos a normei pH-ului – 7,2, considerând orice valoare mai mare de 7,2 ca fiind normală. Însă, conform observaţiilor practice ale urologilor, limita superioară maxim admisibilă a pH-ului spermei este de 8,0. Şi asta pentru că atât creşterea pH-ului peste 8,0, cât şi reducerea lui mai jos de 7,2 vorbeşte despre un proces inflamator al glandelor sexuale.
Cum putem îmbunătăţi fertilitatea masculină?
Capacitatea de fecundare a spermei poate fi îmbunătăţită fără intervenţie medicală. Alimentaţia corectă şi modul sănătos de viaţă ajută la creşterea fertilităţii:
- renunţarea la obiceiurile dăunătoare;
- normalizarea greutăţii;
- viaţa sexuală regulată.
Dacă nici una dintre metodele enumerate mai sus nu ajută, ce ar trebui să facă cuplurile?
Metoda fertilizării in vitro este o tehnică de tratament al infertilităţii, cu un grad înalt de eficienţă. În cazurile în care spermatogeneza este dereglată, bărbatul are nevoie de un tratament special. Exisă şi situaţii când sperma este produsă, însă obţinerea ei pe cale naturală este imposibilă. Atunci medicul efectuează o puncţie. Această intervenţie se efectuează sub anestezie. Există posibilitatea de fecundare a ovulului cu un singur spermatozoid. Au fost elaborate câteva metodici orientate spre recoltarea unui număr suficient de spermatozoizi funcţionali:
- aspiraţia microchirurgicală a spermatozoizilor din epididim (MESA);
- extracția testiculară a spermatozoizilor în condiţii de azoospermie (TESE).
Care sunt particularităţile fertilizării in vitro în cazul infertilităţii masculine?
Injectarea intracitoplasmatică a spermatozoizilor este o tehnică care permite obţinerea rezultatului dorit: fecundarea ovulului cu spermatozoizii primiţi. La fel ca şi în cazul fertilizării extracorporale obişnuite se efectuează pregătirea organismului partenerii cu ajutorul preparatelor hormonale. După obţinerea ovulelor şi spermatozoizilor prin intermediul manipulărilor microchirurgicale, specialiştii procedează la efectuarea nemijlocită a fertilizării in vitro.
Pentru ca băieţii să crească sănătoşi, cum trebuie să avem grijă de ei?
În primul rând, băieţii trebuie învăţaţi şi obişnuiţi cu igiena şi curăţenia. În al doilea rând, scutecele de unică folosinţă nu trebuie folosite câte 24 de ore, 7 zile din 7. În plus, în caz de contuzie a testiculelor, trebuie să vă adresaţi la medic. Nu uitaţi nici despre activitatea fizică. Copiii trebuie să facă sport, iar înotul este un gen de sport care ajută băieţii să se dezvolte corect şi să îşi crească imunitatea.
Pentru informare: dacă a fost depistată o dereglare a fertilităţii, cuplul trebuie să efectueze investigaţii medicale detaliate, care permit stabilirea cauzei care împiedică concepţia.
Interviu realizat de Cristina Scripnic