Nim Dom, este un loc de poveste de parcă nici nu ar fi situat în Chişinau. Plasat în centrul orașului printre case şi curţi mici gri și şterse, te vrăjeşte prin unicitate, deschidere și confort.
Cea care are grijă de această atmosferă de poveste la Nim Dom, este Irina Plotnicov, cea care oferă cursuri pentru gravide, viitoare mămici dar şi pentru viitorii tătici. Irina îi învaţă cum să trăiască în armonie cu propriul trup şi suflet. Cursurile Irinei sânt renimite prin faptul că perechile care le frecventează devin mai unite, şi ştiu cu siguranţă totul despre viitoarea naştere precum şi despre cum trebuie sa-şi crească copilul sănătos.
La una dintre aceste cursuri, am întrebat publicul ce se poate de învățat util la cursurile Irinei?
Iată ce mi-au răspuns:
- Am învăţat cum să ne alimentăm corect pentru ca să ne simţim bine şi ca bebeluşul să se dezvolte normal. Acest fapt este foarte util şi pentru mai departe. Am început să fim atenţi la ce mâncăm.
- Am aflat cât de benefic este să naştem natural. Am înţeles că este mai bine ca naşterea să decurgă după cum a lăsat natura şi nu stimulată.
- Am învățat despre importanța alăptării. Am înţeles cât de importantă este aceasta pentru imunitatea copilului și relaţia mamă-copil. Înainte de a veni la aceste cursuri am auzit multe istorioare de la prietene despre modul în care și-au pierdut laptele pe cînd copilul avea doar 2-3 luni, şi credeam că dacă vom avea ghinion în acest sens înseamnă că aşa a fost să fie. De la rina am aflat despre crizele de alăptarea când trebuie să ai răbdare şi nu să renunţi , să nu treci la amestecuri pentru bebeluşi dar să-ţi schimbi dieta şi stilul de viata. dacă urmezi instrucţiile atunci criza poate trece în câteva zile şi alăptarea revine la cursul ei. Și aceasta nu este dificil, ce trebuie să faci.
- Am aflat despre avantajele şi dezavantajele vaccinurilor. Am adunat mai multe informaţii care ne vor ajuta să alegem conştient tipul de vaccin necesar şi să hotărâm când să le facem. Am aflat despre metodele naturale de întărire a imunităţii, fără să apelăm la preparatele farmaceutice.
- Am descoperit cum putem să facem ca micuţul să facă la oliţă chiar de la naştere. Este mult mai igienic aşa, decât atunci când acesta îşi face nevoile în scutec. Scutecele sânt doar pentru a te asigura, dar şi la igiena "făcutului la oliţă" trebuie să fim atenţi de la naştere.
- Am aflat despre nevoia copilului de a fi purtat în braţe. Irina a risipit toate stereotipurile care au fost în capul nostru. Ne-am dat seama că dacă îţi porţi copilul în brațe, nasta nu înseamnă că îl vei creşte alintat, ci din contra, până la 9 luni, apropierea de mama, este o necesitate de bază, naturală a copilului. Un copil care este luat des în braţe, sărutat și mângâiat are încredere în mama, și devine încrezător în sine. El nu are nevoie de mangaieri, el știe că mama lui va găsi întotdeauna timp pentru el. Acești oameni știu cum să dătuie iubire, pentru că sânt plini de iubire în interior.
- Am aflat cum poate fi purtat copilul în sling. Ni s-a arătat ce tipuri de slinguri există şi cum să le alegem în concordanţă cu vârsta copilului, să putem decide ce fel de sling este necesar după naştere, şi am încercat să purtăm slingul în diferite tipuri de deplasări, pentru viitor.
- Am înţeles că naşterea nu e înfricoşătoare. irina ne-a explicat acest proces de la început până la capăt. Ne-a spus cum trebuie să ne comportăm astfel încât să ajutăm natura, şi nu să-i încurcăm. Secretul unei naşteri usoare este relaxarea. Frica=tensiune=durere.Nouă nu ne mai este frică să naştem copii, deoarece aici la cursuri am auzit multe exemple reuşite despre naşterea naturală, inclusiv şi istoria despre cum a născut Irina.
- Viitorii tătici au înţeles cum trebui să-şi ajute partenera în timpul naşterii. La început ei credeau că a naşte, este doar misiunea femeii. Ei nu ştiau prin ce pot fi ei de folos în timpul naşterii, erau gata doar să cumpere "ce maiera necesar" şi să aştepte sub uşă. Irina ne-a povestit despre cât de important este tatăl pentru starea psihică a mamei în timpul naşterii. În timpul naşterii, tatăl este cel mai sigur şi mai bun sprijin al mamei, el poate face masaj, să o susţină pe mamă în unele poziţii care-i asigură confort în timpul contracţiilor, mângâie, sărută, cuprinde (si după cum se ştie, afecţiunea duce la eliberarea de oxitocină -hormonul dragostei). Tatăl este cel care comunică cu medicii, mama nu trebuie să fie distrasă în timpul acestui proces. Să discuţi cu medicii în procesul naşteirii teme serioase, este ca şi cum în timpul sexului aţi discuta în paralel cu un medic despre bolile venerice, aţi mai avea orgasm în acest caz? Aşa se întâmplă şi cu naşterea. Este un proces în care trebuie să te dedici emoţiilor, şi nu raţiunii.
- Dacă nu aveţi un partener de viaţă de încredere, atunci puteţi lua cu dvs. la naştere pe oricine aveţi încredere, alături de cine vă simţiţi în siguranţă (mama, prietena, sora etc)
- Am aflat totul desprecum se poate reface mama după naştere.
- Am înţeles cum trebuie creat contactul cu copilul. În primele 40 de zile se pune baza întregii noastre comunicări cu el, pentru viitor.
- Pe lângă multitudinea de informații utile care ne-a eliminat temerile și incertitudinile, ne-am întărit corpul prin yoga pentru femeile gravide. Am învățat să respirăm și să ne relaxăm. Taţii au învățat să respire împreună cu mama în unison, această practică este foarte utilă la naștere. În afară de asta, yoga calmează mintea. Poate că acest lucru se datorează faptului că sistemul endocrin este ajustat. Insarcinata aproape imediat simte efectele pozitive ale yoga. Dacă cineva nu era înţeles, avea dureri,tensiuni, se plângea că soțul ei nu îi atrage destulă atenţie, de multe ori a vrut să plângă, atunci aproape de la prima oră aici, toate aceste semne ale "hormoni or furioşi " au dispărut . Au mai multă energie și şi-au îmbunătățit starea generală.
Irina Plotnikov:
"Scopul antrenamentelor noastre nu constă în convingerea că o anumită metodă de naştere şi creştere a copiilor este bună sau nu. Scopul constă în comunicarea despre cât de importantă naștereanaturală, fără intervenţii medicamentoase. Trebuie să înțelegem că noi sântem cei ce luăm decizii și că nimeni nu îtrebuie să se implice pentru aperturba acest proces. Acest lucru este foarte important. Din păcate, atunci când oamenii nu sunt antrenaţi, nu intră în detalii şi nu studiază această întrebare. Ei cred că regulamentul din maternităţi este unul corect și necesar. Și apoi consideră că plânsul bebeluşului de asemenea este normal. Și colicile sânt considerate normale. Apoi, copilul se îmbolnăveşte regulat. Și acest fapt,de asemenea, în societatea noastră este considerat normal.
Cei ce frecventează orele noastre afla că au o altă oportunitate. Să fie parintii unor copii cărora nimeni nu le-a dăunat, şi nu le-a denaturat starea lor naturală. Astfel, ei vor avea ca urmare copii sănătoşi. Acest lucru este posibil, este important să ştiţi doar ce trebuie să faceţi în timpul sarcinii, în timpul naşterii şi cum să aveţi grijă de bebeluş."
Autor: Elena Elle
Mulţumim pentru poze: Ludmila Zagorodniuc, Andrei Berlon, Irina Plotnicov, Veronica Stefăneţ, Olga Braga, Elena Ivasisina, Irina Livtschi