Astăzi, în familia Rodicăi Ciorănică este o zi specială - mama ei își sărbătorește ziua de naștere. Cu această frumoasă ocazie, jurnalista a publicat, pe pagina sa de Instagram, o fotografie din arhiva familiei și un mesaj înduioșător, prin care și-a exprimat dragostea, admirația și recunoștința pentru cea care i-a dat viață.

Din imagine, se vede că în familia jurnalistei, frumusețea se transmite genetic, Rodica Ciorănică moștenind zâmbetul irezistibil de la mama sa.
 

„Mama noastră nu a avut o viață ușoară, dar încă râde ca un copil ghiduș atunci când ne poveștește despre prostioarele noastre sau ale lui tata, sau despre copilăria ei. Mama a vărsat atâtea lacrimi în viața ei, dar nu a pierdut niciodată pofta de viață. Mama are visuri frumoase. Legate de casă, legate de noi și de nepoți. Și când le poveștește, ai impresia că viața abia începe. Cred ca m-a molipsit și pe mine de felul ăsta entuziasmat de a visa.”, așa și-a început mesajul Rodica Ciorănică.

În pofida tuturor greutăților, se pare că mama jurnalistei a reușit să-și păstreze sufletul de copil, să se bucure din plin de fiecare reușită a ei și a copiilor ei și să viseze măreț. Totodată, din postare, se înțelege că Rodica Ciorănică are o relație extrem de frumoasă cu mama ei și încearcă să-i fie cât mai aproape.

„Mama se supăra repede și plângea, înainte. Dacă nu o sunam mai mult de trei zile. "Vi-i totuna!"... demult nu mai las să se adune trei zile nevorbite cu ea. Și cred că abia în ultima vreme am înțeles cât de important este asta pentru o mamă. Pentru MAMA MEA. Te iubim, Mama! De la Chișinau, de la Sibiu, de la Rotterdam și de la Londra. Sa ne fii sănătoasă și veselă, că restul le facem noi!”, și-a încheiat ea postarea.

Amintim că, de curând, sora mai mare a jurnalistei a devenit mamă pentru a doua oară. Nou-născutul Nick fiind cel de-al patrulea nepot al bunicilor săi.

Citește și: Bucurie mare în familia Rodicăi Ciorănică! „Nick este al patrulea nepoțel pentru părinții mei.”