Foarte mulți copii se confruntă cu viermișorii intestinali (giardia, limbricii, oxiurii etc.), mai ales atunci când intră în contact cu alți micuți aflați într-o colectivitate (grădiniță, școală), unde pot întâlni diverse lucruri infestate: gresia din baie pe care o străbat cu piciorușele goale, apa de la chiuvetă, alimentele nespălate etc. Ouăle intră în organismul copiilor, eclozează, iar paraziții încep să crească în organism, dezvoltându-se și înmulțându-se la rândul lor.
Afecțiuni ale aparatului digestiv, viermișorii se transmit cu repeziciune, astfel încât mămicile trebuie să-i învețe bine toate regulile de igienă pe cei mici. Dacă un copil se confruntă cu această infecție, atunci părinții își pot da seama de acest lucru după următoarele simptome: pierde în greutate, este din ce în ce mai irascibil, are cearcăne, stări de greață, firicele de sânge în scaun, nu poate dormi cum trebuie din cauza mâncărimilor, vomită sau acuză mâncărimi în jurul anusului.
Mămicile îngrijorate de prezența acestor paraziți trebuie să știe că nu au voie să lase netratată această infecție pentru că se poate ajugne la probleme foarte grave, cum ar fi sângerarea intestinală. Ele sunt primele persoane care observă semnele de alertă și vor decide să ducă imediat copiii la medic dacă sunt sub vârsta de doi ani (pentru cei mai mari se pot lua tratamente recomandate de la farmacie). Iată câteva soluții împotriva viermișorilor:
1. Reguli de prevenire a îmbolnăvirii cu viermișori intestinali
Educarea copilului în acest sens este foarte importantă pentru părinți, astfel aceștia trebuie să învețe să respecte întocmai toate regulile de igienă:
- Să se spele cu apă și săpun înainte de orice masă sau după folosirea toaletei;
- Să folosească igienic grupul sanitar;
- Să-și spele toate fructele și legumele pe care le consumă crude;
- Să nu mănânce carne crudă;
- Să nu-și bage mânuțele în guriță;
- Să se șteargă doar cu prosopul propriu.
2. Tratamente naturiste
Foarte mulți copii au suferit cel puțin o dată în viață o infecție cu acești paraziți, așa că mămicile au început să cunoască și o serie de remedii naturiste, nu doar pe cele medicamentoase clasice (vizita la medic însă se impune de la sine înțeles înainte de a încerca orice tratament acasă):
- Usturoiul luptă eficient împotriva parazitozelor intestinale, eliminând viermii. Copilul poate să-l consume în formă de mujdei pus în lăptic;
- Semințele de dovleac crude, consumate pe stomacul gol, sunt un real ajutor (10-15 g în fiecare zi timp de 10-15 zile);
- Ceaiul de cimbru are un rol important în eliminarea giardiei și are un efect purgativ;
- O infuzie de gălbenele se poate oferi călduță, la fel și una de urzici;
- Un mixt format din suc din 2 morcovi, o linguriță de miere, zeamă de la o jumătate de lămâie poate fi consumat de două ori pe zi, înainte de masă;
- Consumarea laptelui de nucă de cocos amestecat cu miezul acesteia este iarăși un bun aliat împotriva viermișorilor.
3. Vizită obligatorie la medic
Pentru orice problemă care ține de sănătatea micuțului, mămicile ar trebui să viziteze cabinetul medicului, acolo unde pot găsi tratamentul perfect și în cazul observării prezenței viermișorilor intestinali:
- Se va testa o probă din scaun pentru depistarea paraziților;
- Se pot recolta ouă și de sub unghiuțele copilului sau din jurul anusului cu ajutorul unui bețișor de bumbac (sau se face testul cu bandă adezivă în jurul anusului pentru a colecta ouăle de oxiuri);
- Când infecția este severă, medicul poate recomanda realizarea unei ecografii;
- Medicamentele rezolvă de obicei problemele legate de viermișori;
- Giardia se tratează cu medicamente antiprotozoare, limbricii cu antihelmintice (omoară doar pe cei adulți).