

Ambițios și energic din fire, coregraful Teodor Rădulescu are în spate mai mult decât o carieră în dans. Timp de mai bine de două decenii a instruit generații de copii care au obținut rezultate frumoase și mai ales, dragostea publicului.
Dacă îți place dansul sau chiar îl vezi drept o alternativă pentru antrenamentele clasice, află câteva recomandări utile de la Teodor Rădulescu.
În vremurile frumoase, pe când activam în calitate de profesor de dans, dragostea era cheia! De fapt, secretul este ca mie îmi place să lucrez cu copiii pe bune. Atunci când ești îndrăgostit de copiii tăi, comunicarea este la nivel cosmic. Astfel, micuții percep mult mai ușor informația și ne bucurăm de o experiență frumoasă – cea de a face dans!
Îi întreb cu ce vor să înlocuiască dansul și dacă văd că au un motiv bine argumentat, îi încurajez să schimbe fără regrete! În viață trebuie să faci doar ceea ce-ți pace. Cel puțin cât ești copil.
Sigur, sunt chiar mai mulți factori. Capacitatea de a putea susține un efort fizic continuu pe o perioadă lungă de timp și o stare de sănătate bună. Ar mai fi suportul familiei, pentru că sunt cazuri când tata spune ferm că dansul este strict pentru fete, iar băieții ar trebui să facă doar box.
Bună asta. Toate! În orice stil de dans pot să găsesc câteva mișcări care te storc de... toate caloriile. Mie îmi place Samba, Jive, Balet sau Folclor. Dar, dacă mă rugați, vă fac un super set cardio și foarte solicitant din orice stil. Dansul este mișcare, iar medicii recomandă să facem asta minim 30 de minute în fiecare zi! Fiecare zi! În cazul meu, ca să mă mențin în formă, am nevoie de minim o oră pe zi sau 6 zile câte 1,5 ore. Dacă nu te alimentezi corect îți trebuie minim 2 seturi de efort olimpic câte 3-4 ore pe zi și mănâncă după aia cât vrei! Deci – alimentația corectă e cheia.
Încă din copilărie sunt prieten bun cu sportul. Mai întâi a fost alergatul, cross pe distanțe lungi, iar apoi basket, fotbal și altele. Am mai practicat Judo și Taekwondo la un nivel mai performant, ca orice băiat. În general îmi place orice fel de sport și mișcarea în general. În ultimii ani mă întrețin cu Combat Training și Intense Workout.
Sursa: Mamaplus