Potrivit unei noi cercetări, realizată de specialiștii din cadrul Universității de Stat din Ohio, anumite vitamine și minerale pot ajuta la îmbunătățirea simptomelor ADHD la copii. Studiul a constatat că micuților cu ADHD și dereglare emoțională și li s-a administrat o formulă „densă în micronutrienți” din vitamine și minerale care îi ajută să aibă o concentrare și o dispoziție mai bună.

Aceiași specialiști au descoperit că mai mult de jumătate dintre copii (54%) au prezentat o îmbunătățire a simptomelor, iar aceasta a fost comparată cu doar 18% în grupul placebo.

Acesta nu este primul studiu care a descoperit acest lucru și, de fapt, a replicat un studiu anterior care a fost făcut în Noua Zeelandă. Faptul că s-a ajuns la exact aceeași concluzie arată că această metodă de tratament promite a fi incredibil de benefică.

Studiul a implicat 135 de copii cu ADHD și dereglarea emoțională și au fost împărțiți în două grupuri. Unui grup i s-a dat o capsulă cu formula de micronutrienți, iar celălalt grup a primit un tratament placebo.

Îmbunătățirea a fost observată după doar 8 săptămâni și, de asemenea, s-a constatat că au avut loc și modificări de dezvoltare fizică. Această formă de tratament poate fi preferată de cei mai mulți dintre părinți, deoarece este un plan de tratament natural. Speranța este ca micuții cu ADHD să se poată baza pe această formulă de micronutrienți și nu pe produse farmaceutice.