mamaplus

Unii copii tratați de COVID-19 au simptome chiar și după luni bune de la vindecare

0
//
12.08.2020

Specialiștii nu au deocamdată concluzii bine definite atunci când vine vorba despre efectele pe care infecția cu noul coronavirus le are asupra copiilor. Conform CNN, unii dintre copiii care au fost infectați cu noul coronavirus ajung să dezvolte simptome sau să acuze stări de rău și după luni bune de când au fost declarați vindecați. 

O familie din Idaho, Statele Unite ale Americii, povestește că cei trei copii ai săi, două fete și un băiat, au trecut prin mai multe „valuri” de simptome. 

Jen Stefanic, mama copiilor, spune că aceștia au trecut progresiv prin simptome precum febră ușoară, dureri articulare, dureri de cap, reflux gastric, insomnii, pierderea gustului și mirosului, iritații pe piele, umfarea membrelor și tuse. 

Stefanic și familia sa trăiesc într-o zonă rurală și povestește că la momentul respectiv nu existau încă teste disponibile pentru diagnosticarea coronaviruslui. Cu toate acestea, medicul le-a confirmat că toate simptomele sunt similare cu cele ale unui bolnav de COVID-19.

Indiana Evans, în vârstă de 14 ani, s-a îmbolnăvit în luna martie. Originară din Marea Britanie, fetița nu a avut alte simptome, în afară de o tuse persistentă. Părinții au decis să țină în izolare timp de 14 zile.

Deși lunile au trecut, Indiana continuă să se simtă slăbită și un simplu drum până la supermarket o obosește peste măsură. 

După prima săptămână de tuse, Evans a început să se simtă mai bine, dar 10 zile mai tarziu, epuizarea a început să își facă simțită prezența. Migrenele și-au făcut și ele apariția.

„Fața și ochii i s-au umflat și a făcut o iritație pe piele, pe tot corpul", a spus mama fetei. 

Indiana a fost dusă la doctor după ce a început să aibă dureri în piept și palpitații cardiace. Medicii i-au recomandat să se odihnească, iar analizele de sânge și radiografiile nu au arătat vreo problemă.

La fel ca mulți alți copii care s-au îmbolnăvit în primele săptămâni ale pandemiei în Marea Britanie, Indiana nu a fost testată pentru coronavirus. 

Mama ei a povestit că medicii au diagnosticat-o cu oboseală post-COVID. 

Fetița aspira la o carieră de dansatoare, dar infectarea cu coronavirus i-a dat peste cap toate planurile. Indira era obișnuită să exerseze și câte 16 ore în fiecare săptămână, însă visul ei de a merge la audiții la mai multe școli prestigioase de dans este, cel puțin pentru o vreme, unul imposibil.  

Un alt copil englez suferă încă de pe urma bolii deși s-a vindecat. Acesta se confruntă zilnic cu sângerări nazale. Fratele său geamăn a acuzat stari de rău și diaree pe o perioadă de mai multe săptămâni.

Dr. Nathalie MacDermott, cercetătoare la King’s College și medic la un spital din Londra, a declarat că nu există încă informații științifice concrete cu privire la efectele de lungă durată ale bolii. 

Mai mult decât atât, din cauza numărului mic de copii afectați, viitoarele studii ar trebui să ia în calcul copii din mai multe țări pentru ca datele obținute să fie veridice.