mamaplus

Un pneumolog explică de ce nu se infectează cu COVID-19 toți membrii unei familii, în același timp

-
//
17.12.2020

De la începutul pandemiei de coronavirus, prin toate canalele media sunt făcute publice măsurile de prevenire a acestei boli. Este bine cunoscut faptul că virusul SARS-CoV-2 se poate lua oricum şi de oriunde. Tocmai de aceea, trebuie să fim foarte atenţi, să purtăm mască şi să păstrăm distanţa faţă de alte persoane.

În mod cu totul paradoxal, însă, sunt persoane mult mai norocoase, care stau în casă cu bolnavi COVID-19 și, cu toate acestea, nu se contaminează. Medicul pneumolog Beatrice Mahler a subliniat faptul că reacţia la virus ţine de ADN-ul fiecăruia dintre noi. Specialista a confirmat că, într-adevăr, sunt cazuri în care membrii unei familii care locuiesc în aceeaşi casă se îmbolnăvesc de coronavirus, mai puţin unul dintre ei.

„Sunt două situaţii care pot fi luate în discuţie. Prima este cea în care imunitatea celorlalţi membri ai familiei este foarte bună. Și să reuşească să distrugă coronavirusul în momentul în care acesta intra în corp.

Sunt studii efectuate în acest moment care precizează că la anumite persoane, macrofagele au capacitatea de a capta virusul SARS-CoV-2 care ajunge în plămâni şi să-l neutralizeze.

Însă nu ştim care este tipul de persoane şi ce structură genetică au acestea care permite acest tip de răspuns extrem de eficient”, a explicat dr. Beatrice Mahler.

Macrofagele sunt o subcategorie a globulelor sângelui, cu rol important în sistemul imunitar. Acestea sunt vitale pentru dezvoltarea mecanismelor de apărare nespecifice care oferă prima linie de apărare împotriva agenților patogeni. Aceste celule imune mari sunt prezente în aproape toate țesuturile. Macrofagele elimină activ celulele moarte și deteriorate, bacteriile , celulele canceroase și resturile celulare din organism.