mamaplus

Un nou simptom COVID-19 descoperit de medici: ”Este tot mai des întâlnit printre pacienți”

-
//
24.11.2020

Cercetătorii susțin că au descoperit un nou simptom asociat infecției cu noul coronavirus, gustul metalic în gură. Pierderea mirosului și a gustului au fost unele dintre principalele simptome. A avea un gust metalic persistent în gură este un simptom mai puțin cunoscut și se numește parageuzie, transmite express.co.uk.

Noul simptom a fost prezentat într-un studiu publicat în Biblioteca Națională de Medicină a SUA.

Studiul a notat: „Pentru mulți oameni bolnavi, cu infecții virale ale căilor respiratorii, experiența consumului de alimente și a perceperii aromelor este adesea estompată în mod secundar de rinită și obstrucție nazală. Olfacția retronazală este un proces senzorial care permite oamenilor să perceapă aroma, care este definită ca percepția a tot ceea ce depășește cele cinci dimensiuni gustative ale alimentelor: dulce, sărat, amar, acru și umami.”

O femeie afro-americană, în vârstă de 59 de ani, a fost dusă la spital pe 29 martie 2020, ca urmare a dificultăților de respirație, a oboselii și a pierderii poftei de mâncare.

„Aproximativ cu o săptămână înainte de internare, pacienta a început să experimenteze o scădere subtilă a poftei de mâncare și dezinteresul față de alimente. Aceste simptome au fost izolate și au precedat orice indiciu că ar fi bolnavă. În săptămâna anterioară prezentării sale, a început să se plângă de un gust metalic”, se mai arată în studiu.

Totodată, ea a recunoscut o diminuare lentă a capacității de a mirosi, care a progresat până la anosmie completă.