mamaplus

Pudră de talc pentru bebeluși, scoasă din vânzare în două țări ale lumii

0
//
29.05.2020

Compania Johnson & Johnson va stopa vânzările de pudră de talc pentru bebeluși în SUA și Canada, care se prăbușiseră pe fondul unor valuri de procese intentate pe baza faptului că pudra poate provoca cancer, scrie Financial Times.

Vânzările de pudră de talc au scăzut cu 60% în ultimii ani, după ce companiei producătoare i s-au cerut daune de mai multe miliarde de dolari. Kathleen Widmer, responsabila diviziei de sănătate a consumatorilor din cadrul companiei Johnson & Johnson, a declarat că publicitatea avocaților în căutare de clienți care să dea în judecată firma a produs confuzie pe piață și a dus la scăderea vânzărilor. Dna Widmer a declarat că vânzările vor continua în afara SUA și Canadei.

"Pudra de talc va fi vândută în continuare pe alte piețe unde există o cerere semnificativă și unde consumatorii nu sunt confuzați prin publicitate înșelătoare", a spus ea.

J&J se confruntă cu aproape 19.400 de procese legate de acuzațiile că pudra de talc poate provoca cancer. În 2019, compania a fost citată de autoritățile americane care au anunțat că investighează aceste acuzații.

Firma a pierdut mai multe procese, inclusiv unul în 2018 în care a fost condamnată la plata unor despăgubiri de 4,7 miliarde de dolari în daune într-un dosar în care 22 de femei au pretins că s-au ales cu cancer ca urmare a utilizării produsului.

Compania a înaintat apel împotriva acelui verdict, cei de la J&J afirmând că produsul este sigur. Anul trecut J&J a respins afirmațiile autoritățlor din SUA care spuneau că s-ar fi găsit urme de azbest în pudra pentru copii, spunând că testele nu au confirmat nicio prezență a materialului cancerigen.

„Decenii de studii științifice realizate de experți medicali din întreaga lume susțin siguranța produsului nostru”, a spus J&J. „Vom continua să apărăm produsul, siguranța acestuia și afirmațiile nefondate care se fac împotriva acestuia ”