Este vorba despre un copil de 11 ani care a fost trimis la clinica pediatrică San Matteo pentru investigaţii medicale, în urma unor contacte îndelungate şi strânse cu un membru al familiei care avea COVID-19. Descoperirea arată că transmiterea virusului prin lacrimi este „teoretic posibilă”, dar „încă nu este clar dacă poate fi considerată o cale importantă pentru răspândirea COVID-19”, spun specialiştii din Pavia. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în „European Journal of Ophthalmology” realizat de medici şi cercetători de la San Matteo Polyclinic Foundation din Pavia.

Directorul clinii pediatrice unde a fost internat copilul, Gianluigi Marseglia, a declarat că acesta era asimptomatic, însă analizele de sânge au arătat o uşoară creştere a valorilor transaminazelor, iar examinarea cu ultrasunete a plămânilor a scos la iveală o uşoară neregularitate pleurală. Astfel, i s-a făcut un test nazofaringian, care a rezultat pozitiv la COVID-19.

Medicii au decis să îl ţină sub observaţie, iar la câteva zile după internare, copilul s-a plâns de arsuri la ochi, ceea ce i-a determinat pe medici să ceară o evaluare oftalmologică. În probele luate din ochi a fost identificat Sars-CoV-2.

În perioada 26 martie – 1 mai 2020 – a declarat un oftalmolog – în clinică au fost evaluate 8 cazuri cu tampoane conjunctivale. Sars-CoV-2 a fost identificat în toate probele luate din nas, în timp ce un singur eşantion conjunctival a ieşit pozitiv.

„Din câte ştim, acesta este primul raport privind identificarea Sars-CoV-2 în probele de ochi la un pacient pediatric cu simptome, dar fără semne de implicare oculară. Cu toate acestea, deşi transmiterea prin lacrimi este teoretic posibilă, nu este deocamdată clar dacă acest lucru poate fi considerat o cale importantă pentru răspândirea COVID-19. Aceste date extind în continuare spectrul de organe afectate de infecţie şi subliniază importanţa protecţiei ochilor pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii”, a spus Fausto Baldanti, şeful Laboratorului de Virologie Moleculară San Matteo.

Copilul a fost externat din spital la 12 zile de la internare şi pus în carantină până la obţinerea rezultatelor negative ale testelor nazale şi oculare.