mamaplus

Precizări privind acordarea zilelor libere persoanelor care se vaccinează în Republica Moldova

-
//
17.01.2022

Persoana care se vaccinează contra COVID-19 își poate lua două zile libere de la muncă. Este vorba despre ziua în care își administrează vaccinul și ziua imediat următoare. Câte două zile se acordă pentru fiecare doză de vaccin. Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că, întrucât vaccinarea în Republica Moldova nu are caracter obligatoriu, zilele libere se acordă la cererea salariatului.

Pentru a solicita zile libere, angajatul depune o cerere la locul de muncă, iar ulterior prezintă certificatul de vaccinare. Salariul achitat de către patron salariatului pentru zilele libere de vaccinare se compensează din bugetul de stat prin transferarea la contul direct al angajatorului. Solicitarea de compensare se face prin completarea unui formular disponibil în ghișeul unic, raportare.gov.md, elaborat și aprobat de Serviciul Fiscal de Stat.

În cazul în care salariatul s-a vaccinat în perioada concediului de odihnă anual, concediului neplătit, concediului medical sau studiilor, ținându-se cont de scopul urmărit prin acordarea zilelor libere pentru vaccinare, acesta nu poate solicita suplimentar zile libere.

Totodată, în cazul în care ziua vaccinării sau ziua imediat următoare este zi de repaus sau de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul este obligat să acorde salariatului vaccinat zi liberă plătită în ziua lucrătoare imediat următoare după ziua de repaus sau de sărbătoare.

Salariatul nu are dreptul să solicite alipirea acestor zile libere la concediul de odihnă anual sau în altă perioadă.

Autoritățile precizează că scopul acordării zilelor libere pentru vaccinare este minimizarea sau evitarea evenimentelor de reacții adverse post-imunizare, care se înregistrează, de regulă, în ziua vaccinării sau în a doua zi după administrarea vaccinului.

Potrivit MMPS, cuantumul compensației transferate patronilor pentru două zile libere acordate salariaților pentru vaccinare nu poate depăși 450 lei per zi. În cazul în care salariul salariatului este mai mare decât 450 lei, angajatorul este în drept să achite salariul mediu a persoanei calculat în modul stabilit de Guvern, pentru o zi lucrătoare, însă statul va compensa doar 450 de lei. Salariul mediu pe zi achitat pentru zilele de vaccinare reprezintă venituri impozabile și se declară prin darea de seamă în modul stabilit de legislația în vigoare (IPC 21), pentru luna în care a fost achitat.

Compensația de 450 lei rambursată din bugetul de stat nu se mai declara repetat ca venit impozabil, dat fiind faptul că a fost declarată pentru luna în care a fost achitată, fiind aplicate impozitele aferente salariului.