Medicii veterinari recomandă proprietarilor de pisici să țină felinele în casă, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Reprezentanții Asociației Veterinarilor din Marea Britanie susțin că pisicile ar fi cea mai vulnerabilă specie la COVID-19.
Mai multe studii, realizate în ultima perioadă de medicii veterinari britanici, demonstrează că pisicile îşi pot transmite virusul una celeilalte.
De aceea, medicii veterinari recomandă persoanelor confirmate pozitiv cu coronavirus să limiteze drastic interacțiunea cu animalele de companie, în special cu pisicile, dovedite a fi cele mai vulnerabile la coronavirus.
Sunt necesare „măsuri de precauție logice”, avertizează specialiştii, pe care trebuie să le ia proprietarii pentru a nu transmite virusul animalelor de companie, care îl pot purta pe blană.
„Evită contactul inutil cu animalul de companie, să îl iei în brațe sau să îi permiți să îți lângă fața, şi nu atinge câinii altor persoane atunci când aceştia sunt plimbați”, mai spun specialiştii.