Piciorul plat la copii: mituri și adevăr despre această „boală a adulților”

Imediat ce copilul face singur primii săi pași, părinții își pun întrebarea cum să evite apariția platfusului. În realitate, piciorul plat, în anumit grad, este caracteristic tuturor copiilor, iar acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze. De ce?

Toți bebelușii sunt un exemplu de platfus

În esență, toți micuții sunt exemple de platfus! Și doar odată cu trecerea timpului, treptat și destul de lent (în decurs de 5-6, iar uneori chiar 10-12 ani), talpa piciorului își formează curba caracteristică. Această curbă reprezintă un fel de amortizor pentru scheletul nostru. Și anume: în timpul mersului, alergatului, săriturilor și altor mișcări, asupra oaselor scheletului nostru acționează o presiune enormă, care este „stinsă” tocmai datorită structurii speciale a tălpii – o curbă nu prea mare, numită arcadă sau, popular, scobitura tălpii. Cât de dezvoltată sau puțin dezvoltată este aceasta, ne arată cel mai bine amprentele plantare.

Talpa piciorului se arcuiește treptat pe măsura creșterii copilului, dar perioada cea mai intensă de dezvoltare coincide cu timpul când micuțul începe să meargă singur. Curbura tălpii se formează la adolescenți la vârsta de aproximativ 12 ani. Iar până la momentul formării definitive, orice poziție a tălpii este considerată de medici absolut remediabilă și fiziologică. Tocmai de aceea însuși termenul de „platfus la copii” este un pic absurd ca diagnostic.

Profilaxia piciorului plat la copii

Medicii nu consideră platfusul fiziologic la copii ca o patologie serioasă. Însă, de regulă, ortopezii urmăresc cu atenție procesul de formare la copii a arcadei piciorului pe parcursul timpului. Deseori ei recomandă părinților diverse măsuri profilactice pentru formarea corectă și la timp a tălpii piciorului, precum și pentru întărirea articulațiilor și mușchilor copilului.

Arcada corectă a tălpii se formează sub acțiunea unui anumit grup de mușchi, care sunt antrenați cel mai bine atunci când micuțul merge desculț pe suprafețe denivelate – de exemplu pe plaje de nisip sau pietre, pe iarbă, pe scări de lemn etc. Și având în vedere că, în timpurile noastre, copiii au de a face mai des cu suprafețe netede (asfaltul de pe străzi, parchetul, laminatul sau linoleumul din începeri), măsurile de profilaxie sunt cam puține. Iată câteva dintre cele mai accesibile:

• Suprafețele denivelate naturale – nisipul pe plajă, iarba din curte etc.
• Puteți realiza astfel de suprafețe și în condiții de casă, de exemplu, puteți pune pe covor nuci (castane sau arahide), pe care micuțul să meargă cu picioarele goale;
• Imediat ce micuțul începe să meargă, cumpărați-i o pereche de încălțăminte ortopedică, cu suport bun pentru arcada piciorului.
• Alocați timp pentru exerciții speciale pentru picioare. De exemplu, puneți copilul să meargă alternativ pe vârfuri sau pe călcâie, pe partea exterioară sau interioară a tălpii. Un alt exercițiu – stând pe loc, copilul se leagănă de pe vârfuri pe călcâie.

Platfusul și încălțămintea: există vreo legătură?

Atunci când medicii declară părinților că micuții lor ar putea avea platfus, 95% dintre ei dau vina pe încălțămintea incorectă sau de calitate proastă. În realitate însă, între piciorul plat și încălțăminte nu există nici o legătură. Probabil, cu excepția uneia: uneori, în cazuri rare, în anumite forme de platfus, putem oarecum îndrepta situația spre mai bine prin purtarea încălțămintei ortopedice speciale. Însă dacă piciorul este sănătos, nu îi putem provoca platfus prin purtarea încălțămintei, oricare ar fi aceasta.

Un rol cu adevărat negativ în formarea arcadei incorecte îl are modul sedentar de viață. Pentru ca arcada piciorului să se curbeze corespunzător și să se întărească, este nevoie ca mușchii tălpii să lucreze eficient.

Și doar după 6 ani, dacă talpa copilului are în continuare o amprentă plată, ar fi bine să vă gândiți la o profilaxie serioasă sau chiar la o corecție ușoară a platfusului. Însă și aici, o formare „întârziată” a arcadei rămâne în limitele normei fiziologice. Și doar la vârsta de 12 ani medicul poate pune diagnosticul oficial de „platfus” și prescrie un tratament adecvat.

Gradele de severitate ale platfusului la copiii mai mari de 12 ani

Așadar, de regulă, platfusul la copii dispare de la sine pe la vârsta de 6-10 ani. Picioarele devin mai puțin flexibile, iar tălpile se arcuiesc. Potrivit statisticilor, doar în cazul a 1-2 copii din 10 la vârsta de 12 ani se menține platfusul, de aceea la această vârstă bolii i se atribuie un grad de severitate.

Există trei grade principale de platfus la copiii de peste 12 ani:

1. Gradul I (platfus flexibil). Este o stare nedureroasă, se observă la ambele picioare în aceeași măsură, nu duce la dizabilitate și nu necesită tratament serios.
2. Gradul II. De regulă, printre caracteristicele acestei stări se numără senzații ușoare de durere în timpul mersului sau al alergatului. Se manifestă, de obicei, la ambele picioare și, în lipsa unei profilaxii și a unui tratament adecvat, poate degenera într-o formă mai severă de platfus.
3. Gradul III (platfus rigid) este tipul cel mai puțin răspândit al bolii. Piciorul plat rigid apare, de cele mai multe ori, la copiii cu patologii congenitale ale oaselor. De regulă, platfusul de gradul III este însoțit o serie întreagă de probleme asociate ale aparatului locomotor.

Metodele de tratament al piciorului plat

De regulă. în cazul în care copilul suferă de platfus flexibil de gradul I, care nu îi provoacă senzații de durere în timpul mersului, medicii nu prescriu un tratament special. Însă recomandă un plan profilactic activ: masaj special, exerciții pentru tălpi, încălțăminte specială etc. În acest caz există o mare probabilitate că arcada tălpii va căpăta forma corectă.

În cazul gradelor II și III de platfus, când arcada tălpii nu s-a format, iar aceasta este rigidă, tratamentul se rezumă, din păcate, la a atenua senzațiile de durere asociate bolii. Medicina nu a învățat încă să formeze o arcadă „sănătoasă” în cazul gradelor II și III de platfus prin metode artificiale, însă este capabilă să oprească deformarea progresivă a tălpii și să atenueze durerile în timpul mersului. În acest scop sunt prescrise diferite metode de fizioterapie, încălzire, precum și intervenții chirurgicale.

Platfusul de gradele I și II este foarte răspândit – aproape jumătate din populația adultă a Terei suferă de această boală. Însă medicii consideră că prejudiciile acestui tip de platfus sunt nesemnificative și nu împiedică în nici un fel o viață lungă și lipsită de boli severe.

Sursa