mamaplus

Mesajul unui medic infecționist pentru părinți: „Sunați la 112 dacă la copii apare respirația grea”

-
//
01.10.2020

Medicul român Adrian Marinescu spune că cei mai mulți copii fac forme ușoare de COVID-19, dar că, în momentul în care apare respirația grea, părinții trebuie să sune la 112.

Copiii diagnosticați cu COVID-19, care nu sunt internați în spital pentru că au forme uşoare sau asimptomatice de boală, trebuie urmăriți cu atenție. Medicul Adrian Marinescu spune că în doar câteva zile există posibilitatea ca starea copilului să se schimbe.

„Ei pot să nu fie asimptomatici, pot să fie presimptomatici, adică, atenție, există un interval de urmărire, mai ales în prima săptămână, când există riscul să apară şi complicații. Ce contează foarte mult este dacă la un moment dat respirația începe să fie grea. În gripă, debutul este de obicei brusc şi insuficiența respiratorie apare mult mai repede, aici lucrurile se întâmplă pas cu pas, şi trebuie să vedem dacă la un moment dat se întâmplă o lipsă de oxigen”, a atenționat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist.

Nu le dați copiilor antibiotice

Părinții sunt sfătuiți să sune la 112 dacă copilul rămâne fără aer, face febră sau are o stare generală proastă. Medicii de la spital vor decide rapid internarea şi schema de tratament, adaptată vârstei lui. Medicii spun că părinții nu trebuie să le administreze copiilor antibiotice.

„Trebuie în mod evident să evităm tratamentul cu antibiotice, marea majoritate a infecțiilor respiratorii în cursul sezonului rece sunt infecții virale, iar tratamentul antibiotic trebuie administrat numai în momentul în care este vorba despre o infecție bacteriană”, a afirmat Alexandru Rafila, preşedintele Societății Române de Microbiologie.