Acum, când Italia se pregătește să iasă din carantină, ziarele din Peninsulă își îndreaptă din nou atenția asupra copiilor și a modului în care aceștia pot fi afectați de coronavirus. Ziarul Corriere della Serra dedică o serie de materiale simptomelor pe care minorii le pot dezvolta, simptome care, în caz de infecție cu coronavirus, pot să fie diferite de cele ale adulților.
Potrivit ziarului italian, febra și tusea nu sunt așa de frecvente ca în cazul adulților și asta face diagnosticarea mai dificilă. Cu toate acestea, copiii nu sunt imuni în fața virusului. În caz de infecție însă, boala este de multe ori benignă și în foarte rare cazuri copiii ajung să aibă nevoie de asistență respiratorie.
Datele Centrului Chinezesc pentru Controlul Bolnavilor arătau că, la finele lui februarie, din 72.314 de cazuri de COVID-19, doar un procent de 2% era reprezentat de copii.
Care sunt simptomele copiilor?
O meta-analiză a Universității din Campinas, Brazilia, (neevaluată încă de comunitatea științifică) a examinat 34 de studii dintr-un total de 1118 cazuri). Studiul a arătat care sunt simptomele și procentul în care acestea apar:
- febra rămâne un simptom, dar într-un procent decisiv mai mic decât la adulți: în cadrul studiului, doar 16% din copii l-au dezvoltat (la adulți acest simptom este mult mai frecvent).
- tuse-14,4%;
- nas înfundat, 3,6%;
- diaree, 2,7%;
- greață și vărsături 2,7%.
Pneumonia a apărut la 12,9% dintre copii și infecția căilor respiratorii la 3,8%. Printre semnele clinice cele mai descrise la momentul spitalizării au fost eritem faringian (7,1%), tahicardie (6,4%), respirație accelerată (4,6%).
Un element important reiese din date: febra și simptomele respiratorii nu sunt un semn distinctiv al Covid-19 la copii. Mai mult, aproape jumătate din minori erau asimptomatici, ceea ce îngreuna diagnosticul.
Care vârste sunt mai vulnerabile la coronavirus în cazul copiilor?
Copiii mici, în special sugarii, par să fie mai vulnerabili la infecții. În studiul chinezesc efectuat de Centrul Chinezesc pentru Controlul Bolnavilor, peste 60% din cei 125 de copii care s-au îmbolnăvit grav aveau sub 5 ani. Patruzeci dintre aceștia aveau mai puțin de un an. Prin urmare, printre copii, cei mai afectați sunt preșcolarii.
Copiii asimptomatici sau ușor simptomatici pot transmite boala?
Da, copiii pot transmite boala și asta este o problemă mare, mai ales în contextul reînceperii școlilor. Corriere della Serra rezumă acest lucru într-un mod trist: „pe scurt, copiii sunt foarte predispuși să răspândeascp virusul, iar bunicii riscă să plătească nota de plată.” Același ziar menționează însă că în cazul gripei este același lucru: pentru un copil este adesea doar un nas înfundat, în timp ce o persoană în vârstă riscă spitalizarea.
De ce reacționează copiii mai bine la boli?
Virusul reușește să pătrundă în celulă prin proteina S și, odată ce a intrat în celulă, se multiplică. Dar mai întâi virusul trebuie să găsească o poartă de intrare adecvată, care pentru Sars-CoV-2 (cât pentru Sars) este receptorul ACE2. Oamenii de știință speculează că receptorii ACE2 la copii sunt mai slab dezvoltați. Este posibil ca cei mici să aibă mai puțini receptori ACE-2 în căile aeriene inferioare (plămânii) decât în căile respiratorii superioare, motiv pentru care nasul, gura și gâtul sunt mai afectate. O altă teorie este că, în general, copiii au plămâni mai sănătoși decât adulții, care au fost mai expuși la poluare în timpul vieții. În plus, copiii care s-au infectat anterior cu celelalte patru tipuri de coronavirus existente au putut dezvolta o protecție încrucișată. Este posibil, de asemenea, spun specialiștii, ca sistemele imunitare ale copiilor să nu atace virusul la fel de virulent precum sistemele imunitare ale adulților: copiii au un sistem imunitar imatur, care nu răspunde imediat, dar, la adulți, răspunsul excesiv de agresiv a creat adesea inflamații distructive.