Ficatul, unul dintre cele mai sensibile organe ale omului, este denumit de experţi şi „uzina organismului”. Cum bine ştim şi ne arată medicina, toate substanţele ingerate sunt prelucrate la nivelul acestuia. De asemenea, şi pastilele, orice medicament pe care îl luăm atunci când suferim de ceva, este procesat şi de ficat. Desigur că de prea puţine ori ne gândim că aceste medicamente ne pot face şi rău organismului, mai ales dacă sunt folosite în doze prea mari, pe perioade îndelungate sau în combinaţii periculoase.
Paracetamolul, un pericol pentru ficat
Să ridice mâna sus cel care nu a luat măcar o dată-n viaţă un banal paracetamol. Cred că e imposibil de găsit un adult care să nu se autotrateze cu acest medicament.
Mulţi iau paracetamol sau alte medicamente ce conţin aceeaşi substanţă activă şi din dorinţa de a ameliora anumite dureri, cum ar fi cele de spate, stomac, cap şi dinţi. În aceste cazuri trebuie să se reţină că sub nicio formă nu trebuie să se depăşească 8 tablete de 500 mg pe zi, adică echivalentul a 4 g.
Cercetătorii britanici, citaţi de Daily Mail, ne explică şi următorul fapt: că riscul este mai mare de a sfârşi din cauza ficatului care cedează de pe urmă unei supradoze accidentale decât din cauza celei intenţionate.
Alcoolul, zahărul în exces şi grăsimile, ceilalţi inamici ai sănătăţii ficatului
Pe lângă medicamente şi bine-cunoscutul stres cotidian, mai sunt şi alţi duşmani care atentează la viaţa ficatului şi implicit a fiecăruia dintre noi.
Excesul de alcool are efecte negative asupra sănătăţii ficatului, cel mai grav fiind ciroza, iar acest lucru îl ştim cu toţii. De aceea, este indicat să reduceţi pe cât posibil numărul paharelor şi chiar să eliminaţi complet alcoolul din ecuaţie, dacă vă daţi seama că vă cauzează.
De asemenea, prea mult zahăr nu e deloc bun pentru ficat. Una dintre funcţiile organului este să transforme zahărul în grăsimi. Iar dacă zahărul este consumant în exces, el va produce tot mai multe grăsimi. Deci, pe termen lung, se poate dezvolta boala care se numeşte ficat gras.