mamaplus

Medic infecționist: ”La masa de Crăciun mâncați pe rând sau cu masca pe nas!”

-
//
24.12.2020

După ce Organizația Mondială a Sănătății a venit cu recomandarea de purtare a măştilor la reuniunile de familie de Crăciun şi la sărbătorile de sfârşit de an, medicul infecționist Adrian Streinu-Cercel vine și el cu un sfat către cei care nu vor să se pomenească după sărbători cu virusul nepoftit.

“De Crăciun și de Anul Nou lumea, pe bună dreptate, va avea tendința să se adune, să se viziteze, să fie împreună acasă. Și, deși toată lumea vrea să trăiască, am ajuns să ne comportăm ca și cum am vrea să murim. Când știm cât se poate de clar că dacă nu ne ferim de circulația acestui virus, nu purtăm mască tot timpul și ne îmbolnăvim, atunci 40 la sută dintre cei care se îmbolnăvesc vor ajunge la spital, iar dintre aceștia 5% vor avea nevoie de terapie intensivă unde, se vede cu ochiul liber, nu mai sunt locuri. Depinde de noi ce vrem în această perioadă”, a explicat prof. Streinu-Cercel.

Reputatul specialist a venit și cu un sfat pentru persoanele care nu vor să renunțe la a fi împreună de Crăciun: să mănânce pe rând sau cu masca pe nas.

“Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”, a spus fostul manager al Institutului Matei Balș din București.