Mariana Siverenco. De ce femeile imită orgasmul?

Mariana Siverenco

directorul Centrului de Dezvoltare a relaţiilor de familie “El şi Ea”

Am constituit următorul clasament al răspunsurilor femeilor la această întrebare.

Primul loc în acest rating îl ocupă dorința de a nu supăra bărbatul. În opinia femeilor, va fi corect dacă bărbatul va avea senzația că el este un adevărat macho în pat pentru că de asta depinde atitudinea lui față de sine și partenera sa. Și cred că voi fi de acord cu asta. Pentru că dacă el se simte sigur în pat, atunci, și în alte treburi va fi la înălțime. Sexul este acel câmp în care femeia îl încarcă puternic pe bărbat cu energie. Și anume de această energie el are nevoie pentru a-și îndeplini obligațiunile – să vâneze mamut și blană pentru femeia sa, de asemenea, să realizeze resursele prevăzute de natură. Unicul ”DAR” – orgasmul trebuie să fie firesc. Pentru că din punct de vedere ezoteric, anume în timpul orgasmului are loc schimbul de energie. Și dacă în acest moment vă reușește să transmiteți și un gând în spațiu, în scurt timp, el se poate materializa – pe atât de puternică este această energie. Mulți nu știu despre asta și, uneori, femeii îi este mai ușor să emite decât să lucreze la stimularea organismului ei. Da, nu întotdeauna o femeie știe ce este orgasmul și, nici nu este ea vinovată de asta. S-a constatat că și satisfacția trebuie de știut cum să o primești. Anume asta le și învăț pe femei în cadrul trainingului ”Trezirea orgasmului feminin”.

Următorul răspuns - tendința femeii de a prezenta ceea ce-și dorește ca realitate. Ea vrea să arate că este temperamentală, pentru că nu este secret că asemenea femei le plac foarte mult bărbaților. O mare parte a femeilor dețin o constituție sexuală slabă și medie, iar în cazul bărbaților, în mare parte, este medie și puternică. De aceea bărbații au mai mare nevoie de sex decât partenerele lor și ei apreciază mult acele femei care vor cu regularitate sex și trăiesc mai multe orgasme.

Al treilea motiv – din anumite motive femeii nu-i place însuși procesul și pentru ca acesta să se termine mai repede, ea imită. Bărbații consideră că punctul culminant este rezultatul obligatoriu și până nu aduc femeia în această stare nu se liniștesc. În rezultat, actul se poate transforma într-un maraton de ore întregi după care, femeia nu mai este în stare să meargă normal două zile, iar bărbatul nu mai are forțe să meargă la muncă. Mulți bărbați se mândresc chiar cu faptul că ea două ore după asta nu a putut să meargă normal. Femeile nu au nicio satisfacție din asta și pentru a evita asemenea situații se văd nevoite să imite.

În general este important să se păstreze echilibrul ”dau” și ”iau”. Cât oferă femeia, atât ea trebuie să primească în schimb, același lucru este valabil și pentru bărbați. Partenerii trebuie să știe din ce categorie de constituție sexuală fac parte, pentru că

și de asta depinde numărul de orgasme pe care le pot avea partenerii, fără durere și cu maximă satisfacție. Dacă ei au conștientizat asta, viața lor devine mult mai clară, nimeni nu chinuie pe nimeni și nu sunt supărări reciproce.

Informație pentru doamne: mai mult de jumătate dintre bărbați detestă când partenerele imită orgasmul, un număr mic din bărbați sunt de acord să nu cunoască cum stau în realitate lucrurile, și unui număr și mai mc le este absolut indiferent dacă a avut sau nu partenera orgasm.

Cu dragoste Mariana Siverenco.