Natalia Arnaut are o poveste cu totul specială. Ea a reușit să supraviețuiască și să învingă cancerul de sân, asta în ciuda faptului că afecţiunea a fost depistată când era deja într-un stadiu avansat. În cadrul unei emisiuni televizate, femeia povestește cu lacrimi în ochi prin ce a trecut înainte să afle de boală, dar și după ce a fost diagnosticată.
„Eu eram pregătită cumva pentru acest moment. Aici a fost o istorie care mi-a confirmat faptul că gândurile noastre se materializează. Eu am început foarte rapid tratamentul. Părul nu a căzut chiar din prima zi de chimioterapie și nu știam cât o să dureze, dar era sfârșitu lunii februarie și băiețelul meu avea primul matineu la grădiniță și mă rugam să reziste părul până la acel matineu. Și mă credeți, părul a început să cadă a doua zi după matineu”, a povestit Natalia.
Natalia a spus și cum a făcut față tuturor greutăților.
„Mai traumatic pentru mine a fost căderea sprâncenelor și a genelor, nu la toate femeile asta se întâmplă. Foarte dureros a fost noaptea să mă culc cu o batistă, nu cumva copii să vină să mă vadă în starea aceea și dimineața să mă trezesc să-mi vopsesc sprâncenele. Ei chiar nu înțelegeau ce s-a schimbat la mama, mă priveau așa cumva straniu și nu înțelegeau ce se întâmplă cu mine. Pentru mine asta a fost o perioadă dureroasă. Nu mă puteam privi în oglindă. Mi se părea că arăt ca o bătrână de 80 de ani. Dar cu susținerea celor dragi, fetița mereu îmi spunea că sunt cea mai frumoasă mamă, a sta îmi dădea aripi”.
Privește întreaga emisiune AICI.