Kim Kardashian vorbește deschis despre experiența ei cu artrita psoriazică, o afecțiune a pielii ce se manifestă prin dureri, edeme şi înţepenirea articulaţiilor. Deși viața vedetei pare perfectă, aceasta arată că suferă de anumite probleme la fel ca oricine altcineva.
Kim a recunoscut mereu că suferă de această afecțiune, însă de curând a decis să își expună toată povestea pentru a lăsa fanii să o cunoască mai bine și a-i ajuta pe cei ce trec prin aceleași lucruri ca și ea. Aceasta a dezvăluit și poze needitate ce oferă o imagine mai amplă asupra zonelor afectate de condiția pe care o are acum de peste 13 ani. Deși a crescut urmărind această afecțiune la mama ei, diva recunoaște că nu avea idee cu ce se va confrunta.
„Îmi amintesc cum mama se ducea la saloanele de bronzat pentru a încerca să ascundă porțiunile de piele afectate. Dar acest remediu nu a funcționat și pentru mine, de aceea m-am simțit multă vreme fără speranță.”, spune vedeta.
Kim avea 25 de ani când a observat prima oară semnele afecțiunii pe corpul său. Dar a încercat să trateze artrita psoriazică și a mai câștigat puțin timp. Însă după câțiva ani, afecțiunea a revenit și de data aceasta Kim nu a mai putut să o facă să dispară.
„Am învățat totuși să trăiesc cu asta. Uneori acopăr zona afectată de pe piciorul meu, uneori nu. Nu mă mai deranjează acum.”, zice Kardashian.
De asemenea, Kim dezvăluie că petele au dispărut complet atunci când a fost însărcinată. Însă anul acesta s-a agravat, căci i-a fost afectată fața și o mare parte a corpului.
Există și experiențe neplăcute de-a lungul călătoriei sale.
„M-am trezit într-o noapte și nu puteam să îmi ridic telefonul. Am crezut că sunt mult prea obosită sau că pur și simplu am dormit într-o poziție ciudată. Dar dimineața nu puteam ridica nici măcar periuța de dinți, mâinile mă dureau foarte tare.
Dacă suferi de această afecțiune, trebuie să te asiguri că nu o lași să îți ruineze viața. Poți să faci tot ce trebuie pentru a te simți confortabil dar nu o lăsa să preia controlul. Sper ca povestea mea să ajute pe oricine cu această afecțiune să se simtă încrezător în propriile forțe.”, încurajează vedeta.