mamaplus

Îți vine să urinezi în timpul sexului? Care sunt cauzele și cum rezolvi problema

-
//
10.11.2021

Imediat după preludiu, când lucrurile par să se înfierbânte între voi, simți nevoia de a urina, această senzație fiind atât de accentuată încât nu mai poți să-i faci față. Cu părere de rău, unele femei nu pot să savureze din plin momentele de plăcere din timpul actului sexual, iar la mijloc ar fi o cauză destul de delicată. Despre ce este vorba și cum poți soluționa această problemă deranjantă află în cele ce urmează.

Așadar iată care sunt cauzele principale ale dorinței acute de urinare în timpul actului sexual:

  • În timpul actului sexual, lubrifierea organelor genitale este esențială. Lubrifierea insuficientă poate duce la iritarea sau chiar inflamarea uretrei, ceea ce poate duce la apariția acestei probleme.
     
  • Dacă în timpul actului sexual se stimulează intensiv punctul G, s-ar putea ca acest lucru să provoace iritații la nivelul uretrei și, respectiv, va apărea dorința femeii de a merge urgent la toaletă.
     
  • În cazul în care dorința de a urina în timpul sexului este însoțită de dureri accentuate, s-ar putea să fie vorba despre o infecție cu transmitere seuxală. Este important să consulți urgent un medic ginecolog.
     
  • Uneori, dorința de a urina poate apărea doar în timpul sexului anal. S-ar putea să fie din cauza unei poziții incomode, punându-se presiune asupra vezicii urinare.
     
  • Mușchii pelvieni slăbiți ar putea fi o altă cauză a acestei probleme și se poate întâmpla în cazul în care femeia a născut recent sau a avut o intevenție chirurgicală complicată. De asemenea, mușchii pelvieni pot deveni mai slabi odată cu înaintarea în vârstă.
     
  • Cistita. Dacă te-ai consultat cel puțin o dată cu această afecțiune, află că s-ar putea să revină pe neprins de veste, iar primul semn ar fi dorința de urinare în timpul sexului. Unica soluție ar fi să te adresezi la medic.
     
  • Unele femei confundă urinarea cu squirtingul. Squirting-ul seamănă cu ejacularea feminină, care reprezintă lichidul eliberat de femei în timpul orgasmului. Lichidul se referă la o substanță apoasă, care apare literalmente prin „țâșnire”, în urma unei plăceri maxime. Acest lichid provine de la glandele Skene, localizate în jurul așa-numitei prostate feminine. 

Pe final, ar trebui să ai grijă ca înainte de actul sexual să mergi la toaletă pentru a preveni anumite situații neplăcute.

Ce poți face dacă simți dorința de urinare în timpul sexului?

  • Folosește un lubrifiant
  • Mergi din timp la toaletă
  • Experimentează și schimbă mai des pozițiile sexuale
  • Mergi la medic dacă problema nu dispare