Pentru că fiecare organism este unic și irepetabil, fiecare femeie suportă menstruația diferit. Totuși, majoritatea sunt destul de familiarizate cu iritația, crampele abdominale și disconfortul care apare în acea perioadă specială a lunii.

Pentru a trece mai ușor peste mentruație, uneori e suficient să ne abținem de la a face niște greșeli, care pot agrava situația. Iată care sunt acestea şi modul în care ar trebui să le corectezi:

Urmarea unei diete
La menstruație, multe femei se simt balonate și pentru a soluționa această problemă, încearcă să-și schimbe regimul alimentar, de foarte multe ori, abținându-se de la mâncare. Acest lucru este însă greşit pentru că, atunci când eşti la menstruație, ai nevoie să consumi îndeajuns de mult alimente pentru a reuşi să îi dai organismului tău toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie pentru a avea energie.

Mâncatul de la fast-food
Există și cealaltă extremă - femeile care, în perioada menstruației, au foarte multe pofte și nu ezită să și le satisfacă, consumând la greu fast-food. Aceste alimente însă sunt extrem de bogate în sodiu şi îți vor amplifica senzațiile neplăcute.

Nu te protejezi atunci când întreții relații intime
Să lăsăm un pic problemele legate de disconfortul din timpul menstruației și să trecem la altceva. Una dintre cele mai mari greşeli pe care le poți face atunci când eşti la menstruație, este să întreții relații sexuale neprotejate. Organele tale genitale sunt mult mai sensibile în această perioadă, astfel că riscul de a contacta o infecție este mult mai mare.

Nu dormi îndeajuns
În aceste zile, femeile au nevoie de mai multă odihnă, aşa că este esențial să nu ignori acest lucru. Lipsa somnului va agrava situația, te vei simți extenuată și iritată. Încearcă să te odihneşti cel puțin 8 ore pe noapte.

Te suprasoliciți
Chiar dacă unele femei experimentează o creştere bruscă a energiei, la un moment dat, pe parcursul perioadei menstruale, este important să păstreze un echilibru, astfel încât să nu-şi epuizeze organismul.

Faci prea multe exerciții fizice
În perioada menstruației, e recomandat să te abții de la efortul fizic. Programul de exerciții fizice ar trebui ajustat, astfel încât să nu-ți epuizezi organismul.

Nu consumi suficient fier
Atunci când eşti la menstruație, organismul tău pierde foarte mult fier. Astfel, este foarte important să ai grijă să consumi alimente bogate în această substanță pentru a-ți echilibra aportul necesar de fier și pentru a fi sănătoasă.

Te chinui pe tine însăți
În aceste zile vei trece prin tot felul de sentimente şi emotii, având fluctuații majore de la fericire la tristețe şi înapoi la fericire. Este foarte important să nu te arunci în niciun fel de discuții contradictorii şi nici să nu te judeci prea tare pe tine însăți.