Femeile care au raporturi sexuale frecvente la apropierea menopauzei ajung mult mai lent la aceasta în comparaţie cu cele care nu sunt la fel de active sexual la aceeaşi vârstă, conform unui studiu.

În medie, relaţiile intime cel puţin o dată pe săptămână au redus semnificativ riscul de a intra la menopauză, comparativ cu femeile care au raporturi sexuale mai puţin de o dată pe lună. Acest lucru s-ar putea explica printr-un răspuns al organismului la presiunile evoluţiei.

'Dacă o femeie are puţine relaţii sexuale sau rare în jurul vârstei de 40 de ani corpul ei nu va primi semnalele fizice ale unei posibile sarcini'', scriu Megan Arnot şi Ruth Mace, cercetătoare la University College London. ''Din perspectiva maximizării condiţiei fizice'', corpul femeii poate investi mai multă energie în îngrijirea familiei sale decât în ovulaţie.

Vârsta menopauzei naturale variază considerabil în diferite culturi. Factorii genetici reprezintă doar aproximativ jumătate din aceste diferenţe, aşa cum au arătat cercetări anterioare.