Mulţi dintre noi credem că, dacă purtăm măşti chirurgicale în perioada epidemiilor, în locurile aglomerate, ne protejăm de infecţiile care se localizează la nivelul respirator, însă acest lucru este fals, explică medicul Mihail Pautov. Acesta precizează că masca poate fi utilă doar atunci când tu eşti bolnav şi vrei să-i protejezi pe ceilalţi.
Masca tipică de chirurgie are o utilizare clară, de a proteja pacienţii operaţi pe durata intervenţiilor chirurgicale de particulele mari de „precipitaţii” care aparţin chirurgului şi echipei care operează. Acestea pot să ajungă în plaga deschisă a pacientului, din cauza poziţiei şi a faptului că medicii şi asistenţii trebuie să vorbească pentru a-şi transmite informaţii în blocul operator. Dar scopul măştilor lor nu este să protejeze de transmierea unor boli ci a unor bacterii şi virusuri care pot coloniza organisme sănătoase, dar care pot face rău unor pacienţi imunodeprimaţi, precum cei supuşi operaţiilor chirurgicale.
Dacă purtăm masca să ne protejăm de infecţii, ne creăm o falsă senzaţie de siguranţă.
În realitate, suntem la fel de expuşi, pentru că virusurile care se transmit prin particule de saliva se împrăştie prin aer şi se aşează peste tot pe corp, pe păr, umeri, haine, de unde se preaiu pe mâini şi ajung în nas şi în gură. Mai mult „Virusurile se transmit şi prin aerosoli care sunt inhalaţi prin mască, deci în acest caz nu oferă protecţie”, precizează dr. Pautov.
Totuşi, în cazul celor care sunt bolnavi este important să poarte mască, aceasta îi protejează pe ceilaţi de infecţii pentru că reţine o parte din particulele mari de saliva. Cu alte cuvinte, limitează cantitatea de virusuri care ajung în exterior, dar nu blochează posibilitea infecţiilor.
Cum se poartă corect, masca?
Pentru a limita împrăştirea infecţiilor, atunci când suntem bolnavi, trebuie să purtăm masca cu banda de metal amprentată pen nas, adică fixă în zona nasului, ca nişte ochelari de vedere, iar materialul măştii trebuie să fie întins pe toată suprafaţa, de sub ochi, până sub bărbie.
Ce ne ajută la modul real, împotriva transmiterii infecţiilor respiratorii, potrivit dr. Plautov:
- Să ne spălăm pe mâini cu apă caldă şi săpun
- Să nu ducem mâna la nas, gură, faţă
- Să evităm persoanele bolnave