mamaplus

Dr. Mihai Craiu, despre hepatita misterioasă care afectează copiii: ”Supradozarea paracetamolului poate agrava...”

-
//
26.04.2022

Boala hepatică misterioasă, cu cauze necunoscute, a afectat până în prezent copii din 11 țări, a omorât un minor, iar mai mulți bolnavi au avut nevoie de transplant de ficat. Medicii spun că este un tip de virus asociat cu răceala, care, însă, afectează sever ficatul. Potrivit medicului pediatru Mihai Craiu, specialiștii nu au identificat nici un virus hepatitic cunoscut (A,B,C,E sau delta acolo unde este cazul). Există însă dovezi de infecție cu adenovirus, la unii dintre pacienți. Tipul incriminat, adenovirusul 41, produce la copiii anterior sănătoși doar o boală diareică, nu o hepatită fulminantă.

Specialistul susține că jumătate din copii s-au vindecat deja. Dar există si un deces.

”Pare neobișnuit de sever acest tip de hepatită, deoarece 10% din copii (17 din cei 169 bolnavi din ultimul raport al Organizației Mondiale a Sănătății) au avut nevoie de transplant hepatic. Evaluarea extrem de minuțioasă făcută de autoritațile de sănătate britanice nu arată legături între cazurile diagnosticate. Nu par să existe focare de hepatită și nici zone de risc crescut. Probabil supravegherea epidemiologică în UK este mai bună decât în alte părți și astfel a apărut, în 5 aprilie 2022, semnal din Scoția. OMS nu recomandă evitarea călătoriilor în țarile unde au fost descrise cazuri.”, susține medicul Mihai Craiu.

Ce putem face pentru a proteja copiii?

”Să ne spalăm pe mâini bine după ce frecventăm locuri publice, să spălăm alimentele consumate crude (fructe, legume) și să evităm supradozarea paracetamolului. Dacă are o boală cu febră copilul nostru ar fi bine să dăm EXACT doza de paracetamol indicată de medic sau de prospect. Supradozarea paracetamolului poate agrava leziuni existente în ficat sau poate produce leziuni grave în cazul intoxicațiilor accidentale. Pentru moment este util să știm să recunoștem semnele de hepatită (grețuri, vărsături, icter, oboseală extremă, dureri de burtă, diaree sau febră) și să ne adresăm spitalului pentru analize, cât mai rapid.”, a mai subliniat pediatrul Mihai Craiu.