Virgil Musta, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, este doctorul care face parte din echipa ce a vindecat cinci pacienți care au avut coronavirus la Timișoara. A fost din prima zi pe „frontul” luptei cu noul virus care are origini în China și nu pleacă de acolo. Iată principalul sfat al doctorului care folosește cele mai noi tratamente pentru vindecarea bolnavilor!
Doctorul Virgil Musta a fost „pe baricade” în lupta cu coronavirusul încă de la primele cazuri suspecte. Unele s-au confirmat, altele nu. Până acum însă, într-un interval relativ scurt, s-au vindecat, la Timișoara, de coronavirus, o pacientă de 38 de ani, prima pacientă din Timișoara cu coronavirus, un bărbat de 47 de ani, o fată și un băiat de 16 ani și o adolescentă de 15 ani. Doctorul Musta spune că a instituit terapia în funcție de fiecare pacient și în funcție de recomandările medicilor care s-au confruntat cu o astfel de criză, dar cea mai importantă este prevenția.
„În momentul când se internează, noi, echipa de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, instituim terapie cu medicamente retrovirale, care se pare că au fost eficiente, deoarece la 2-3 zile de la terapie pacienții au devenit „negativi”. Sunt mai multe scheme în studiu. Sunt două medicamente (substanțe) antiretrovirale care se folosesc”, a spus doctorul Virgil Musta, șef secție la Clinica II de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.
Doctorul Musta spune că a contat mult și faptul că pacienții internați la Timișoara sunt tineri și fără patologii asociate, nu au fost oameni în vârstă cu coronavirus, până acum. „Vedem de acum încolo”…
Cea mai eficientă metodă în lupta cu coronavirusul? Doctorul Virgil Musta spune că este prevenția!
„Cea mai eficientă metodă este prevenția. Chiar dacă avem terapia aceasta, nu avem încă experiență în caz de coronavirus la persoanele cu risc, persoanele în vârstă, cu comorbidități. Ca acestea să nu ajungă să facă boala trebuie să respectăm cu strictețe toate recomandările primite. Să evităm aglomerațiile, să nu stăm la o distanță mai mică de doi metri de alte persoane, să ne spălăm foarte bine pe mâini, să ne autoizolăm dacă avem rude care au venit acum din Italia ori alte țări unde sunt anumite zone în carantină. Trebuie să fim corecți cu noi și cu ceilalți. Să anunțăm instituțiile abilitate dacă avem cunoștință de persoane care ar trebui să fie în autoizolare și nu respectă acest lucru, să avem simți civic. În cazul în care am luat contact cu persoane din Italia să încercăm să ne autoizolăm, să ne considerăm potențial infectați și noi și să anunțăm autoritățile. Să nu ascundem simptomele unei boli”, a mai spus doctorul Musta.
De asemenea, doctorul Musta recomandă tuturor să nu intre în panică și să nu se prezinte imediat la Urgențe, unde pot infecta și alți oameni. Să se autoizoleze, să sune la medicul de familie și la Direcția de Sănătate Publică și să anunțe imediat de unde vin și dacă au unele simptome de boală.