În perioada sarcinii, Mihaela Rădulescu a adăugat tocmai 32 de kilograme. Însă, a reușit să dea jos kilogramele în plus cu o dietă simplă.

mamaplus

'Cred că mi-am câştigat dreptul de a vorbi despre siluetă, diete şi soluţii de slăbit miraculoase, de vreme ce ambalajul meu a suferit o modificare substanţială de la sarcină. Cele 32 de kilograme pe care le aveam în plus, dobândite prin indolenţa de a mânca fără noimă, de bucurie că eram gravidă şi că aveam o sarcină fără probleme, mi-au schimbat întreaga abordare a… frigiderului, aragazului sau a dulapurilor cu provizii gospodăreşti.

După ce a trecut euforia sarcinii şi minunea alăptatului (care, la mine, a durat sase luni), am realizat că… eram nu numai o mamă fericită, ci şi o… grasă nefericită. Toată viaţa făcusem sport de performanţă (gimnastică) şi nu refuzasem nici o provocare la alte întreceri sportive. Singurul capitol la care n-am avut nici o reclamaţie de când mă ştiu fusese silueta mea, corpul atletic, bine proporţionat, şi dinamismul cu care mă mişcam. Cu 32 de kilograme în plus, gazela din mine semăna mai mult cu o raţă legănată, ca să nu spun… balenă eşuată', a declarat Mihaela Rădulescu.

Diva de la Monaco a apelat la ajutorul specialiștilor și a ascultat cu sfințenie ceea ce i-a recomandat doctorul, scrie viva.ro

„Mâncam exact ce-mi recomandase doctorul, fără nici o excepţie, făceam sport zilnic şi simţeam, destul de palid la început, că sunt pe drumul cel bun. Când mi-a spus să nu mă mai urc pe cântar zilnic, ci o dată pe săptămână, am căpătat şi mai mult curaj, căci kilogramele se topeau amical. Cât despre disciplina şi ambiţia mea, admit că n-au fost niciodată mai performante', a mai spus vedeta.

Mihaela Rădulescu recomandă tuturor femeilor o dietă destul de simplă. Vedeta mănâncă des și puțin, iar seara nu mănâncă alimentele grele. De asemenea, Mihaela Rădulescu a renunțat și la prăjeli.

'Cea mai bună dietă e aia în care ești fericit, mănânci ce-ți place, te simți bine, iubești dacă îți dau mâna și soarta și.. atât. Eu nu mă abțin de la nimic. Mănânc mult mai des și mai puțin, asta e singura formă de disciplină alimentară. Dar când vine o nenorocire culinară, nu pot să mă abțin. (…) Am înțeles demult că prăjelile în ulei nu fac bine, că masa de seară trebuie să fie lejeră și devreme, că gustările dintre mese te fac să mănânci mai puțin și că la masă trebuie să stai pe îndelete, dacă tot are nevoie creierul de 20 de minute ca să înregistreze senzația de sațietate. Știu sigur că-mi face bine să beau multă apă și ceaiuri, știu să mă abțin de la dulciuri și ronțăieli, prețuiesc orice aliment neîncărcat cu îngrășăminte sau pesticide', a mai spus prezentatoarea TV.