mamaplus

De ce nu poți slăbi în ciuda regimului de viață sănătos? 6 afecțiuni medicale care predispun la îngrășare

-
//
13.07.2020

Cei mai mulți dintre noi reușesc, cu ajutorul unui regim de viață ce include activitate fizică și o dietă corespunzătoare, să dea jos cele câteva kilograme în plus și să-și mențină greutatea în limitele recomandate. Astfel se poate face o legătură clară între sedentarism, alimentație neadecvată și exces de greutate.

Alte persoane însă se îngrașă și nu știu de ce, ba mai mult, nu reușesc să slăbească în ciuda faptului că depun efortul necesar pentru asta. În astfel de cazuri este posibil să avem de-a face cu o problemă de sănătate care își spune cuvântul asupra echilibrului organismului.

Recomandările pentru păstrarea unei greutăți potrivite urmăresc două mari direcții: o alimentație corectă care să limiteze consumul de calorii combinată cu cât mai multă mișcare. Atunci când acestea nu aduc însă rezultatele scontate, înseamnă fie că nu le-ai respectat cum trebuie, fie că vorbim despre niște factori care intervin în procesele normale ale organismului. Iată câteva exemple:

1. Probleme ale tiroidei: hipotiroidismul apare atunci când glanda tiroidă nu produce suficienți hormoni tiroidieni, dând astfel peste cap întregul organism. Se estimează că în jur de 10% din adulți au această problemă de sănătate. Apare, mai frecvent, după vârsta de 40 de ani. Pe lângă excesul de greutate, hipotiroidismul se mai manifestă prin oboseală, piele uscată, dureri ale mușchilor și articulațiilor, sensitivitate crescută la frig, depresie.

2. Stres cronic: atunci când te confrunți cu stres continuu, anxietate sau durere, corpul poate produce niște substanțe, precum hormonul cortizol, ce încurajează organismul să depoziteze grăsimi, în special pe talie, explică dr. Rebecca Kurth, profesor de medicină clinică la Universitatea Columbia.

3. Sindromul Cushing (hipercortizolism) reprezintă o problemă hormonală cauzată de un nivel crescut al cortizolului în sânge. Acesta se manifestă prin: oboseală, modificări ale pielii, exces de greutate (localizat pe față, partea superioară a spatelui și abdomen) și poate declanșa boli precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, osteoporoza.

4. Sindromul metabolic (sindromul X) denumește un număr de condiții medicale precum toleranță scăzută la glucoză, hipertensiune arterială, hiperinsulinemie și obezitate abdominală.

5. Sindromul ovarului polichistic: această problemă medicală descrie un dezechilibru hormonal care afectează ovulația normală. Se estimează că una din 10 femei mature se confruntă cu această problemă. Printre simptomele sindromului ovarului polichistic se pot număra: menstruație neregulată, acnee, probleme de fertilitate, pilozitate facială și corporală excesivă și exces de greutate (atunci când nu este cauzat de alimentația necorespunzătoare).

6. Specific în cazul femeilor, îngrășarea se mai poate datora unor schimbări hormonale (cauzate de pubertate, sarcină, menopauză etc.) sau unor medicamente precum cele antidepresive, steroizi și, uneori, pilule anticoncepționale.