Nu este obligatoriu să frecventați sala de antrenamente pentru a vă menține în formă. Suntem convinși că, în fiecare casă, se poate găsi echipament sportiv, care poate fi utilizat pentru antrenamente. Aruncați o privire în debara și veți înțelege despre ce este vorba! Să vă mențineți în formă fără a cheltui un bănuț este o idee minunată! 

O mulțime de lucruri care stau să strângă praful prin ungherele îndepărtate ale apartamentului dumneavoastră, pot fi utilizate pentru antrenamente. Importantă este dorința dumneavoastră! 

Covoraș pentru Yoga 

Dacă aveți acest obiect asta înseamnă că, odată, ați făcut yoga. A venit timpul să reveniți la această pasiune! Începeți de la câteva poze de bază, ulterior, treceți la cele mai complicate. Odată ce faceți yoga vă resetați organismul la un regim normal de activitate. Asta înseamnă că, în consecință, veți putea chiar să slăbiți! 

Cum să slăbiți fără sală de antrenamente

Minge sportivă 

Nu aveți cu cine juca? Antrenați-vă unul la unul. Culcat pe spate, strângeți mingea cu tălpile. Ridicați cu tot cu minge picioarele drepte după care reveniți la poziția inițială. Repetați de 10 ori. Este un exercițiu minunat pentru abdomen. 

Iar acest exercițiu vă va ajuta să aveți picioare și mai frumoase. Stați drept, picioarele împreună. Luați mingea în mâini și ridicați-le deasupra capului. Faceți un pas larg cu piciorul stâng în stânga, concomitent, așezați-vă pe piciorul drept. Mâinile cu tot cu minge le duceți spre stânga. Reveniți la poziția inițială. În continuare, faceți un pas la dreapta și așezați-vă pe piciorul stâng. Nu vă grăbiți. Repetați de 8 ori în fiecare direcție. 

Role 

Pentru a avea rezultate de pe urma mersului pe role, trebuie să vă antrenați de la 30 la 60 de minute. Însă, oare această distracție poate fi calificată drept antrenamente!? Mersul pe role fortifică mușchii feselor, coapselor, gleznelor și pulpelor. Mersul continuu într-un tempo intensiv arde, de minune grăsimile. 

Cum să slăbiți fără sală de antrenamente

Haltere 

Indiferent dacă halterele dumneavoastră sunt grele sau ușoare le veți putea utiliza pentru antrenamente. Există circa 200 de exerciții diferite pe care le puteți realiza cu ajutorul halterelor. Pentru ca aceste antrenamente să ardă grăsimile, luați o halteră ușoară – așa ca să puteți lucra cu ea într-un tempo grăbit. Însă, pentru prelucrarea zonelor separate problematice, utilizați haltere ceva mai grele. 

Bicicleta 

Mersul pe bicicletă poate arde până la 500 de calorii pe oră. Dar acesta este doar unul dintre motivele care vă poate determina să urcați pe bicicletă. În timpul ciclismului se întăresc mușchii de la picioare și sporește rezistența lor, se îmbunătățește funcționarea sistemului cardio-vascular și a celui respirator. Plus la toate, se arde o cantitate importantă de grăsimi, se reduc depunerile adipoase în regiunea șoldurilor. În acest caz, plimbările pe bicicletă trebuie să capete caracter regulat și să dureze cel puțin 45 de minute. 

Cum să slăbiți fără sală de antrenamente

Racheta de tenis 

De regulă, tenisul implică participarea a două sau trei persoane. Însă, la dorință, vă puteți antrena independent. Tot de ce aveți nevoie este o rachetă de tenis. Asemenea antrenamente vă va permite să rămâneți mereu într-o formă sportivă bună. Mușchii dumneavoastră vor fi tonifiați dacă veți lupta activ împotriva unui adversar imaginar. Asta nu vă va lua mai mult de 15 – 20 de minute în zi, iar rezultatul va fi vizibil foarte repede. 

Hula hoop

O săptămână de antrenamente intensive contribuie la reducerea dimensiunii taliei cu un cm și mai mult. Însă, aceste exerciții vă vor permite să antrenați nu doar talia, dar și alți mușchi din partea inferioară a corpului (fesele, șoldurile, picioarele), de asemenea, umerii, mâinile, spatele. În cadrul antrenamentelor zilnice, este necesar, treptat, să măriți intensitatea antrenamentelor. Alegeți pentru asta o muzică ritmică, în acest caz și dispoziția va fi pe măsură! 

Cum să slăbiți fără sală de antrenamente

Coarda 

Săriturile în coardă vă pot părea o pasiune copilărească, însă, boxerii afirmă că antrenamente mai bune nu există! Și asta pentru că în timpul săriturilor peste coardă, lucrează tot corpul. Oamenii de știință au constatat că 10 minute de antrenamente cu coarda au un efect asupra sistemului cardio-vascular și respirator similar cu 12 minute de înot sau 3 km de alergări. De aceea, antrenamentele cu coarda pot fi numite antrenamente cardio minunate. 

Unde mai pui că este o gimnastică matinală ideală. Odată ce săriți, puteți pierde mai multe calorii decât în timpul mersului pe bicicletă, dansului sau înotului. Grăsimile sunt arse în mod special atunci când încrucișați coarda. Dacă e să vă antrenați regulat, 20 – 30 de minute în zi, puteți obține rezultatul dorit într-un termen foarte scurt, pentru că în timpul unui singur antrenament se pot arde, la modul real 250–350 Kcal.