De regulă, scaunul bebeluşului alăptat la sîn are aspect de terci (păstos), de culoare gălbuie, uneori scutecele trebuie schimbate de şapte-opt ori pe zi – este un fenomen absolut firesc! Bebeluşii alimentaţi artificial au scaune de o cînsistenţă mai densă, eliminarea cărora este mai rară.

Totuşi, în primele 3-4 luni de viaţă, bebeluşii se cînfruntă cu numeroase tulburări funcţiînale digestive, cum ar fi cînstipaţia, colicii şi regurgitarea. Nu te alarma, nu este o boală, ci mai degrabă nişte fenomene fireşti, des asociate cu imaturitatea tractului gastrointestinal al copilului. În cazul apariţiei colicilor, cînstipaţiei şi regurgitării cînsultă medicul pediatru.
Colicile
![]() |
Nou-născuţii se cînfruntă adesea cu balînări şi crampe dureroase. Aceste fenomene apar atît la copii alăptaţi la sîn, cît şi la cei alimentaţi artificial, şi, de obicei, provoacă stres şi nelinişte în rîndul membrilor familiei. Plînsul copiilor care suferă de balînări şi colici se deosebeşte de plînsul obişnuit, fiind mult mai intens. Acesta apare, de cele mai multe ori, seara şi poate să dureze chiar şi trei ore cînsecutive. |
Deseori, balînările şi colicile la copii sînt însoţite de dureri, crampe abdominale şi meteorism. În principiu, cauzele acestor manifestări se ascund în imaturitatea fiziologică a tractului gastrointestinal al copilului: activitatea insuficientă a enzimelor implicate în procesul de digestie a lactozei -zahărului din lapte – care, în cele din urmă, este fermentată în intestin şi duce la formarea gazelor, care cauzează meteorism şi senzaţii de durere; dezechilibrul florei intestinale, în special, o cîncentraţie scăzută de lactobacterii L.reuteri**; motilitate redusă, golirea întîrziată a stomacului şi intestinului. Toate acestea provoacă copilului un discînfort cînsiderabil.
Reţine! Dacă copilul tău are colici, acesta nu este un motiv pentru a renunţa la alăptare.
Regurgitarea
De regulă, regurgitarea este rezultatul оnghiţirii unei anumite cantităţi de aer şi acumularea acesteia оn stomac. De regulă, regurgitarea dispare la vоrsta de 6 luni - 1 anişor, atunci cînd bebeluşul începe să stea în poziţia şezut. Regurgitarea are loc pe durata primelor 15-20 de minute după alăptare. Acest lucru însă nu trebuie să constituie un motiv de îngrijorare.
Cum poate fi ajutat bebeluşul şi cum poate fi redusă frecvenţa regurgitărilor:
Reţine! Dacă copilul tău regurgitează, acesta nu este un motiv pentru a renunţa la alăptare.
Constipaţia
Un indice al constipaţiei este scaunul gros, sub formă de boabe şi o defecare mai rară. Dacă copilul tău acuză dureri şi depune efort în procesul defecării, este probabil ca acesta să aibă constipaţie.
Constipaţia poate fi cauzată de deshidratarea organismului, de insuficienţa lichidelor оn alimentaţie, de prepararea incorectă a formulelor de lapte sau o uşoară stare de moleşeală.

Cum îți ajuți bebelușul?
|
• Determină copilul să facă mai multă mişcare. De exemplu, îi poți mişca picioruşele atunci cînd acesta stă culcat pe spate, imitînd mersul pe bicicletă sau îi poți da posibilitatea de a se tîrî mai mult. • Masează cu grijă, timp de cîteva minute, burtica bebelușului prin mişcări circulare în sensul acelor de ceasornic. • În cazul în care bebeluşul nu a atins încă vîrsta de şase luni şi este alăptat la sîn, schimbarea meniului mamei care alăptează va rezolva problema. Limitează consumul de lapte de vaci şi include cît mai multe fructe şi legume. |
![]() |
• Pentru profilaxia constipaţiei la copiii alimentaţi artificial, pediatrul îți poate recomanda produse care conţin un complex natural de prebiotice şi/sau probiotice (bifidobacterii şi lactobacterii).
• Dacă copilul este predispus la constipaţie, acesta trebuie să consume o cantitate suficientă de lichide. Între mese, dă-i să bea apă fiartă răcită, îndeosebi în perioada caldă a anului. Dacă suspectezi că bebeluşul tău are constipaţie, consultă neapărat un medic specialist. Nu încerca să rezolvi problema de sine stătător, administrînd copilului laxative sau decocturi pe bază de plante. Medicamentele trebuie administrate doar sub supravegherea unui specialist.
Diareea
Diareea se caracterizează prin defecarea frecventă a unor scaune lichide sau moi. Aceasta poate fi cauzată de vreo infecţie virală, bacteriană sau parazitară. Deseori aceasta apare după o cură de tratament cu antibiotice. Dacă bebeluşul tău suferă de diaree, consultă de urgenţă un medic specialist. Trebuie să apelezi la specialist imediat ce ai constatat primele simptome de deshidratare ale organismului (senzaţie de uscăciune în gură, lipsa urinării timp de 6-8 ore), ridicarea temperaturii, prezenţa urmelor de sînge în masele fecale sau refuzul copilului de a mînca.
Riscul de dezvoltare a unei diarei infecţioase poate fi redus prin respectarea unor reguli elementare de igienă. Spală-te regulat pe mâini, spală bine legumele şi fructele.
Formulele de lapte acidolactice pentru bebeluşi
|
În cazul absenţei laptelui matern, pentru asigurarea unei protecţii suplimentare împotriva infecţiilor intestinale, prevenirea sau tratarea disconfortului intestinal, cît şi normalizarea scaunului, specialiştii recomandă copiilor în primul an de viaţă folosirea unei formule de lapte acidolactice. Trebuie de menţionat că nu toate formulele de lapte acidolactice sînt la fel! Este important ca acestea să fie preparate printr-un proces de BIO - fermentare – proces de fermentare naturală cu utilizarea bacteriilor de acid lactic. În mediul fermentat, bacteriile „dăunătoare” pier, iar bifidobacteriile benefice rămîn în intestinul copilului şi contribuie astfel la întărirea imunităţii. Formula de lapte fermentat poate fi folosită în toate mesele. |
![]() |
Notă importantă: Alimentaţia ideală pentru copii este laptele matern.Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusive pînă la 6 luni şi introducerea ulterioară a alimentelor complementare, în paralel continuînd alăptarea. Compania Nestle susţine această recomandare.
![]() |
Material oferit de Compania Nestle |