Răul de mișcare este o tulburare medicală, care afectează unele persoane în timpul călătoriei cu un mijloc de transport. Dacă cineva din familia ta suferă de rău de mișcare, știi că fiecare escapadă cu familia poate să se transforme foarte ușor într-un adevărat chin.

Astăzi, pe piață vei găsi o mulțime de soluții care să rezolve această problemă. Cel mai des utilizate fiind tot felul de pastile pe care le poți procura, fără rețetă, din orice farmacie.

Totuși, o fi oare pastilele cea mai bună soluție? Sau există alte metode prin care să-l ajuți pe cel mic să depășească răul de mișcare?

Într-un interviu pentru protv.ro, dr. Ioana Voda, medic primar ORL, a explicat de ce apare răul de mișcare și cum poate fi tratat fără pastile.
Răul de mișcare apare din cauza neconcordanței informațiilor primite de creier de la receptorii vizuali și receptorii echilibrului din urechea internă, manifestându-se prin: înroșirea fetei, greață, diaforeză (transpirație rece abundentă), senzație de frig (frisoane), dureri de cap, hipomotilitate gastrică, vărsături, modificări cardiovasculare și endocrine, somnolență, apatie, leșin.

Specialistul susține că pentru a scăpa de această tulburare, e nevoie de antrenament. 

„Nu există bomboană mentolată sau brățări care sa facă o minune și să ne ia răul de mașina, dar daca facem exerciții, un sport - tenis, ping-pong, alergăm și stimulăm foarte tare senzorii ăștia, ne antrenăm și ne educăm.”

Utile în acest sens se pot dovedi și lecțiile de condus pe calculator.

Totodată, medicul le recomandă părinților să-i plimbe pe copii cu mașina, dar să o facă atunci când copiii încă nu au mâncat. 

„Le blocați vederea laterală. Îi forțați astfel să se uite doar în direcția parbrizului. Când cresc, învață-i să participe activ la trafic. Să se prefacă și ei că pun frâna ori accelerează. Îi fixăm cu centura pe bancheta din spate, dar între cele 2 scaune și îi rugăm să jucăm un joc - de exemplu ce culoare are mașina următoare, ce număr are mașina.”, a adăugat specialistul.

Aceste jocuri și exerciții, o să-l ajute pe copilul tău să scape de răul de mișcare și să se poată bucura, alături de întreaga familie, de o călătorie frumoasă.