Trecerea de la o alimentație dezechilibrată la una sănătoasă presupune câteva reguli importante. Problema este că informațiile sunt de multe ori contradictorii. Slăbim mai repede dacă sărim peste mese? Vegetalele congelate nu sunt sănătoase? Lactatele reprezinta sursa ideală de calciu? Iată răspunsurile specialiștilor.
Nu mai mâncaţi după ora 18 dacă vreţi să slăbiţi, este cel mai răspândit mit.
Depinde ce mâncaţi şi care este ora de culcare. Este bine ca cina să fie cu cel puţin trei ore înainte.
Trebuie să avem un interval de 10-12 ore de post alimentar, repaos, în care să nu consumăm nimic. Asta înseamnă că dacă am mâncat seara la ora 6 şi ne trezim a doua zi la 7 este ideal, avem o fereastră de 12-13 ore în care nu am mâncat nimic.
Un alt mit este acela că vom slăbi mai repede dacă sărim peste mese. Greşit, atrag atenţia medicii!
Corpul îşi încetineşte metabolismul, pentru că nu ştie când și ce va mai primi de mâncare şi atunci el se adaptează. Trebuie să supravieţuiască cu ce primeşte şi se setează pe asimilare şi atunci tot ce primesc la următoarea masă mare va intra în depozite şi atunci în loc să slăbim, ne frustrăm, stăm nemâncaţi şi nici nu avem rezultatele dorite.
Alimentele congelate, între mit şi adevăr
Alimentele proaspete sunt întotdeauna mai bune decât cele congelate este un alt mit pe lista noastră. Evident, este de preferat să consumaţi cât mai multe legume şi fructe proaspete. Însă dacă nu le găsiţi în piaţă, congelarea este o metodă destul de sănătoasă pentru conservarea lor.
Trebuie sa ne gândim la alimentele pe care le păstrăm pe timpul iernii, la alimentele care se cresc, se cultiva oi se culeg pe timpul primăverii, verii și atunci ca să putem beneficia de vitamine, minerale și pe timpul iernii. Vorbim despre alimentele care se transporta din țări îndepartate. Ele trebuie neapărat congelate.
Carnea de pui sau curcan trebuie consumată în 9 luni, pe când cotletul de porc în cel mult 6. Peştele poate fi păstrat între 8 si 10 luni la congelator, cu excepţia celui gras, care trebuie consumat în cel mult 4 luni. Cât despre carnea proaspătă, poate fi păstrată la congelator până la un an, însă nu toată.
Capcane dospite în pâinea neagră
Atenţie şi la pâinea pe care o consumaţi. Dacă este mai închisă la culoare, nu înseamnă că este făcută din cereale. Poate fi la fel mascată, vopsită prin adaos de caramel, alţi coloranţi care să ne ducă la o culoare asemănătoare cu pâinea neagră aşa cum ar trebui să fie.
Cel mai bine citiţi cu atenţie eticheta şi asiguraţi-vă că printre ingrediente se află: grâu, ovăz, secară, porumb, orz, quinoa sau hrişcă.
Un alt mit este legat de consumul de lapte. Mulţi oameni cred că lactatele sunt sursa ideală de calciu.
Este o mare diferenţă dacă laptele este consumat de un copil cu vârsta până în 6 ani sau de un adult sau un copil peste vârsta de 6 ani. De ce? Pentru că în perioada copilăriei până la 6 ani avem enzime digestive care ne ajută să metabolizăm, să digerăm laptele. După această vârstă aceste enzime scad treptat până la eliminarea lor completă din organism.
De aceea, specialiştii recomandă produsele lactate fermentate, dar şi laptele vegetal, obţinut din cocos, orez, ovăz, migdale sau caju.
Sursa: Mamaplus.MD