În unele scheme de tratament, antibioticele se administrează după un anumit orar și durează un anumit interval de timp. Ce se întâmplă însă dacă uiți să iei pastila sau nu iei cantitatea recomandată de medic?

În tratarea anumitor infecții bacteriene, medicii recomandă antibioticele. Sunt medicamente care au la bază anumite substanțe menite să elimine această infecție, administrarea lor fiind una specială. Se știe că există două lucruri de care trebuie să ții cont când urmezi un astfel de tratament: intervalul de timp dintre două administrări (la câte ore?) și durata tratamentului (câte zile?).

De ce este nevoie de o așa precizie? Substanțele active din medicament trebuie să fie prezente în organism în mod constant, astfel încât să poată face față infecției. În cazul în care se sare peste o doză, organismul nu are parte de acea protecție constantă. Infecția poate găsi o „breșă în sistem” și astfel se formează, în timp, o rezistență la antibiotic. Altfel spus, tratamentul nu mai este atât de eficient, pe de o parte. Iar pe de altă parte, la un tratament viitor cu același medicament, organismul va răspunde mult mai greu.

Ce se întâmplă dacă uităm să luăm pastila?

Deși există alarme la telefoanele mobile, se întâmplă să uităm să luăm medicamentul la ora stabilită. Ce facem în acest caz?

  • dacă ora stabilită este depășită cu o oră/maxim 2, vei lua medicamentul, apoi urmezi schema inițială de tratament.
     
  • dacă îți amintești că ai uitat să iei medicamentul în apropierea următoarei administrări, o aștepți pe aceasta. Nu iei doză dublă într-un interval atât de scurt, pentru că pot apărea efecte adverse. Important este ca acest lucru să se întâmple rar, altfel eficacitatea tratamentului este compromisă.

Nu lua antibioticele după ureche

Medicii sunt singurii în măsură să recomande un antibiotic, în funcție de infecția cu care ai de-a face. Antibioticele nu tratează gripa sau răceala, așa cum unele persoane mai cred și în prezent. Antibioticele sunt prescrise, pe baza unor analize, pentru tratarea anumitor infecții, pneumonii și alte afecțiuni. Tot medicul va recomanda și schema de tratament. În funcție de tipul de medicament primit, îl poți întreba despre riscurile de a „sări peste o doză' sau a lua o doză suplimentară într-un interval scurt de timp.