Analiza numită creatinină arată funcția renală. Aceasta se face și dacă medicul vizualizează ecografic pietre la rinichi. Formațiunile netratate pot să distrugă din capacitatea rinichiului de a filtra sângele.  În gestionarea bolii intră și regimul alimentar, care prespune apă cu o concentrație mică de săruri. Potrivit medicului urolog Cristian Surcel, Când litiaza e în rinichi, ne gândim la cauze metabolice, generale și la caze locale – obstrucția.

Litiaza renală înseamnă pietre la rinichi, iar durerea acută este primul simptom. Această durere apare la nivel lombar și coboară către organele genitale, iar pietrele formate pot fi vizualizate la ecografie.

Odată descoperite, însă, sunt necesare și analize de sânge. Creatinina arată funcția renală. Mai e necesară analiza care descrie compoziția urinei - adică oxalați, acid uric, uree. De ce apar aceste pietre? Pentru că nu vă hidratați suficient, mineralele din urină cristalizează, se adună și apar pietrele. De aceea e necesară tot timpul o cantitate mare de apă, dar cu o singură precauție.

„E important aportul de lichid și de lichide consumate, să nu avem apă minerală cu o concentrație mare de săruri, pentru că agravează litliazele oxalice.”, susține Viviana Elian, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

Odată apărute, pietrele se distrug ușor prin intervenții minim invazive, care vă permit activitatea obișnuită de a doua zi. Înainte de intervenție, medicul va identifica motivul formării lor, astfel încât să vă poată da informații despre prevenția după vindecare.

Pietrele la rinichi netratate produc infecții severe, care pot să distrugă din capacitatea rinichiului de a filtra sângele, adică scad funcția rinichilor.