Nu mai este mult și vine toamna și, odată cu ea, este foarte posibil să înceapă școlile, fie și cu o treime dintre elevi în clasă. Există diverse scenarii, în funcție de evoluția pandemiei. Indiferent de incertitudinea care planează în jurul programelor școlare, a distanțării dintre elevi, un lucru este sigur: dacă școlile și grădinițele își vor deschide ușile, elevii, preșcolarii, studenții, profesorii și întreg personalul vor purta mască.
Ca părinte îți pui adesea nenumărate întrebări legate de acest subiect: „care este cea mai eficientă mască de protecție?” ori „cum îți convingi copilul să o poarte atunci când pleacă de acasă?” La tot felul de nelămuriri legate de acest subiect am căutat răspunsuri pertinente la medici și epidemiologi, pentru ca tu să fii cât mai liniștită și mai ales pregătită din timp!
Există deja pe piață destul de multe tipuri de măști, dar părinții vor să știe ce tip de mască este cel mai eficient și mai sigur pentru copii în mediul școlar: măștile de pânză, cele chirugicale (medicinale), cu elastic, ori cu bretele care se leagă în diverse moduri.
„O mască de bumbac este cea mai bună opțiune pentru majoritatea copiilor!”, spune Sara N. Johson, doctor în medicină profesor de pediatrie și sănătate publică la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins.
Dr. Melissa Hawkins, epidemiolog, mamă a patru copii și director al Programului de sănătate publică din cadrul Departamentului de Studii de Sănătate de la Universitatea Americană, susține același lucru: „Pentru mediul școlar recomand măști din bumbac cu legături elastice, deoarece sunt extrem de eficiente, confortabile și se pot curăța ușor!”
Pe lângă faptul că sunt lavabile și reutilizabile, măștile din pânză sunt mai ușor de ajustat, deci le poți potrivi pe fața copilului, spre deosebire de cele chirurgicale, folosite mai degrabă în România. Un alt avantaj al măștilor din bumbac este că acestea nu irită pielea copiilor, cum fac cele medicinale și nici nu alunecă din poziția corectă, odată ce au fost bine așezate. Legăturile elastice sunt special create pentru a acoperi corect nasul și gura fără a da senzația de disconfort celor mici.
„Acoperirea facială nu trebuie realizată cu măști medicinale, chiar dacă este vorba despre adulți sau copii. În niciun caz populația nu ar trebui să folosească pe cele de genul N-95. Acestea sunt esențiale pentru personalul medical ce tratează pacienții cu Covid-19”, adaugă dr. Hawkins.
Dr. Daniel Berliner susține cele spune de aceasta pe platforma medicală PlushCare: „Într-adevăr, măștile mai sofisticate, de genul celor N-95 asigură cea mai bună protecție împotriva infectării, însă purtatul măștii de orice fel ține virusul departe, iar cele de bumbac sunt o variantă excelentă, decât să nu porți nicio mască!”
„Cea mai eficientă mască este cea pe care copilul o găsește confortabilă”, susține și Dr. Eudene Harry, director medical pentru Oasis Wellness and Rejuvenation Center. „Cei mai mulți copii se declară mulțumiți de cele din bumbac cu legături elastice”.
OMS nu recomandă măștile de niciun fel pentru copiii mai mici de doi ani!
Lumea medicală americană este adepta măștilor din bumbac pentru cei mici, așa cum au argumentat mai sus diverși specialiști și consideră că sunt preferate în locul celor de unică folosință sau a vizierelor, cu scopul răspândirii virale:
„O vizieră protejează purtătorul, dar nu este la fel de eficientă pentru oprirea picăturilor infecțioase, deoarece laturile și partea de jos sunt deschise” argumentează dr. Johnson.
Potrivit dr. Harry, „OMS nu recomandă viziere în locul măștilor de orice fel pentru că se știe că acestea nu oferă o protecție similară împotriva particulelor aerosolizate” dacă, cu toate acestea, copilul tău nu poate sau nu vrea să poarte mască și optezi pentru varianta vizierei „ai grijă ca aceasta să acopere întreaga față și până unde se termină bărbia”, te sfătuiește dr. Harry.
Dr. Hawkins face o sinteză destul de explicită a argumentelor pro și contra vizieră:
Avantaje:
Dezavantaje:
Experții susțin că cei mici sunt incredibil de adaptabili.
„Uneori, copiii se adaptează mult mai ușor la o situație în comparație cu adulții”, crede dr. Harry.
Chiar dacă noi, adulții, spunem că o mască reprezintă o sursă de disconfort și ne-a fost tare greu la început să o purtăm zilnic la serviciu ori în mijloacele de transport în comun, copiii se vor obișnui mult mai ușor, mai ales în colectivitate, la școală, pentru că vor vedea că profesorii și colegii lor o poartă.
Din păcate, există nenumărate concepții greșite legate de purtarea măștii, multe dintre ele întreținute cu ușurință de fake-news-urile care circulă cu atâta rapiditate dintr-un cont într-altul pe rețelele de socializare. Deci, dacă prietenii sau neamurile îți spun că au auzit „din surse sigure” că măștile ar fi inutile sau chiar nesigure pentru copii, nu te enerva, nu le urma sfaturile, ci gândește-te că masca va ține infectarea cu Sars-Cov2 departe de copilul tău!
În principiu, ce ai făcut și până acum când ai încercat să-l înveți ceva nou și la început a refuzat categoric: înarmează-te cu răbdare și iubire. Sau poți folosi câteva dintre sugestiile epidemiologului Melissa Hawkins: