Boala nu ține cont de zilele de sărbătoare, nu intră în concediu și nu își planifică vacanțe. Așadar, o urgență medicală poate să apară în orice moment.
Având în vedere aceste considerente, Dr. Mihai Craiu a oferit sfaturi utile părinților cu privire la decizia potrivită pe care trebuie să o ia când starea de sănătate a copilului se deteriorează.
„Toate compartimentele de urgențe pediatrice sunt supra-aglomerate și ar fi bine să luăm decizia potrivită. Automedicația si refuzul mersului la specialist de teama de a nu lua „alți microbi” de la spital (editare ca urmare a unor comentarii „ciudate” – Stimați părinți camera de gardă sau Unitatea de Primiri Urgențe NU sunt locuri de joacă sau de socializare, ca atare copilul bolnav stă lângă dumneavoastra sau în brațe, fără a atinge toate suprafețele sau copiii din jur. Microbii se pot transmite doar dacă nu respectăm regulile elementare de igienă!), pot duce la agravarea severă a multor boli ale copilului.
Mergeți la spital imediat dacă:
1. Copilul dumneavoastră are convulsii. Chiar dacă s-au oprit de la sine, este necesar un consult de specialitate.
2. Copilul răcit este vânăt la față, la buze, la limbă sau la unghii. Aceasta nu este o simplă răceală, ci o boală gravă cu insuficiență respiratorie.
3. Copilul respiră greu și geme la fiecare expir. Dacă geamatul este și în somn și se însoțește de respirație rapidă (peste 50 respirații pe minut) sau dificilă, mergeți imediat la spital.
4. Un copil răcit care are răgușeală și stridor în repaus (un șuierat de tonalitate gravă ce se aude când intră aerul) trebuie consultat. Mai ales dacă exista și modificări de la punctele 2 sau 3.
5. Un copil cu febră mare, peste 39C, dacă are febră ȘI ALTCEVA (vărsături, dureri mari de cap sau de burtă, respirație dificilă sau erupție pe corp) trebuie examinat de medic.
6. Un copil care vomită de mai multe ori, câteva ore la rând, care nu poate înghiți nimic și are diaree, se poate deshidrata grav. Mergeți la spital pentru consult și eventual perfuzie de rehidratare.
7. Un copil bolnav care este areactiv, care nu poate fi trezit din somn, nici dacă îl strigăm sau atingem cu fermitate, trebuie imediat dus la urgențe. Coma poată să apară în aceste zile de la intoxicații accidentale – fie copil nesupravegheat ce a înghițit medicație existentă în casă sau toxice ambalate necorespunzător, sau de la meninigită, encefalită, diabet sau din contră hipoglicemie, alături de multe altele.
8. Orice copil cu lovitură la cap însoțită de pierderea stării de constiență este o urgență.
9. Orice rană profundă (în care se vede grăsimea țesutului celular subcutanat prin plagă), cu sângerare abundentă, arsură sau entorsă/fractură, trebuie evaluate imediat.
10. Mușcăturile de animal, dacă sunt penetrante, cu sângerare constituie risc de rabie. Iar plăgile/zgârieturile contaminate cu pământ sunt potențial tetanigene (bacilii tetanici nu stau pe cuie ruginite, așa cum cred mulți oameni… ci pe sol, în praf sau bălegar, sursa fiind intestinul animalelor ierbivore). Mergeți la medic în aceste cazuri.”
Dr. Mihai Craiu a descris situațiile în care este necesară prezența la Urgențe:
1. Durere în piept – Dacă simțiți durere în piept sau presiune care durează mai mult de câteva minute sau care dispare, dar revine la scurt timp, este momentul să sunați la 112. Dacă manifestați aceste simptome nu este indicat să conduceți mașina până la spital. Într-o ambulanță există echipament special și cadre medicale care vă pot da primul ajutor.
2. Dificultăți în respirație – Dacă vi se întâmplă să „rămâneți fără aer”, iar acest lucru vă împiedică să vă desfășurați activitățile zilnice este momentul să mergeți la Urgențe. Dacă aveți stări de greață, durere în piept sau stări de leșin ar putea fi vorba despre un atac de cord sau un embolism pulmonar.
3. Probleme cu vederea – Sunați la 112 dacă vederea se încețoșează brusc, dacă vedeți dublu sau vă pierdeți vederea. Aceste simptome pot prevesti un atac vascular cerebral sau alte boli periculoase. De asemenea, sunați la 112 dacă aveți probleme cu vederea, dacă aveți o durere de cap puternică, stări de greață sau vomitați. Nu ignorați și alte simptome complementare precum: slăbiciunea, confuzia, dificultățile în exprimare, durere puternică sau iritație a ochilor.
4. Stări de vomă – Trebuie să mergeți la Camera de Urgențe dacă vomitați cu sânge sau dacă aveți alte simptome precum: durere puternică de cap, durere abdominală, confuzie, respirație accelerată, puls crescut. Un copil mai mic de 6 ani trebuie văzut de urgență de un doctor dacă stările de vomă durează mai mult de câteva ore sau dacă dă semne de deshidratare. Copiii cu vârsta de peste 6 ani trebuie văzuți de un doctor dacă vomează de mai multe ori în decursul unei zile și dacă stările de vomă sunt însoțite de febră mare.
5. Sângerările vaginale în timpul sarcinii – Nu reprezintă întotdeauna o urgență, mai ales dacă sângerarea se petrece în primul trimestru de sarcină, însă trebuie neapărat să vă anunțați medicul. Dacă sângerarea este masivă și este însoțită de crampe, amețeală, durere puternică în pelvis sau de burtă, prezentați-vă de urgență la spital.