Noul coronavirus este un virus invizibil care se manifestă prin simptome respiratorii. Cel puțin asta ştiam înainte de pandemie, însă experții au descoperit şi alte schimbări care pot apărea la nivelul organismului. Pe lângă urticarii, medicii au observat că unii pacienți se confruntă şi cu căderea în exces a părului.
Spre deosebire de modul în care de manifestă căderea părului atât la femei, cât şi la bărbați, cunoscut şi ca telogen effluvium, o formă agresivă de alopecie care apare în urma unei intervenții sau boli.
„Majoritatea pacienților au pierdut cu 50% din densitatea părului şi se pot observa zone libere pe scalp”, explică Dendy Engelman, dermatolog din New York.
Un alt medic dermatolog susține că în urma unor cazuri recente de COVID-19 pe care le-a monitorizat, nu a întâlnit niciodată în cariera sa astfel de situații.
„Nu am văzut niciodată pierderi atât de mari de păr şi atât de rapid în cei 25 de ani de carieră. Pacienții mei au venit cu pungi pline cu păr, suficient cât să faci o perucă, asta în cele mai severe cazuri produse de o boală virală”, spune specialistul dermatolog.
Vestea bună este că deşi telogen effluvium este o boală cronică rară, cele mai multe cazuri se rezolvă de la sine, în timp.
„Poate dura între patru şi şase săptămâni ca ciclul de creştere să revină la normal”, explică Dr. Engelman.
Dacă te confrunți cu căderi severe de păr din cauza virusului COVID-19 sau din cauza stresului produs de această boală, medicii dermatologi recomandă tratamentul PRP, în care este folosită plasma din sângele propriu.
„Terapia PRP, cunoscută şi ca Terapia Vampir, foloseşte injectarea unei concetrații de plasmă din sângele pacientului pentru a accelera creşterea părului. Tratamentul se face o dată pe lună timp de trei luni, iar pentru menținerea efectului la fiecare şase luni”, explică Sapna Palep, medic dermatolog din New York.