Ne-am gândit că e bine să ne reamintim de o listă pe care am mai discutat-o în trecut: băuturile de toamnă. Pentru că există mult interes în aceasta privință, îți oferim câteva sugestii care să te ajute să reziști cu brio schimbărilor atmosferice.

În funcție de preferințe, fiecare dintre noi alege ceva cald care să-i fie aproape la început de zi sau în timpul unei pauze. Iată, așadar, sugestiile noastre.

Cafea

Cafeaua conține foarte mulți antioxidanți care îți protejează celulele, unele studii arătând că previne și anumite forme de cancer. Dacă bei până la 6 cești de cafea pe zi vei scădea riscul de cancer la prostată, iar dacă bei minim 5, posibilitatea apariției cancerului la sân vă fi mai mică, după cum arată 2 cercetări științifice.

Din păcate, există și un studiu care demonstrează că bând 2 căni de cafea pe zi crești riscul cancerului pulmonar, căci Organizația Mondială a Sănătății încă mai ține această băutură pe lista cu elemente cancerigene.

Așadar, o ceașcă de cafea pe zi (neagră, fără zahar sau sirop) este suficientă pentru a beneficia și de energie, și de un plus la sănătate.

Cidru de mere

Deși conține zahăr, este mai indicat decât sucurile de fructe din comerț. Cidrul de mere se obține din fructul întreg, astfel că vei beneficia de potasiu, fier și vitamina C.

Nu uita, însă, că și un pahar de suc de portocale sau un mix de fructe stoarse sunt foarte bune pentru sănătate! Consumă orice, dar cu moderație!

Ciocolata caldă

Ciocolata caldă nu are atât de multe calorii precum ar crede lumea, mai ales dacă este făcută acasă. Poți folosi lapte degresat și foarte puțin zahăr, înlocuindu-l chiar complet cu miere, astfel încât să simți și gustul dulce, dar să beneficiezi de vitamine și alte componente sănătoase.

Ciocolata conține cacao, acesta având foarte mulți polifenoli, buni pentru sănătate.

Ceai verde

Ceaiul verde este obținut din frunzele verzi ale arbustului cu același nume, având mulți polifenoli, după cum spun oamenii de știință de la Centrul medical din Maryland. Antioxidanții nu lasă celulele să fie distruse de chimicalele din mediul înconjurător.

Studiile arată că 3 căni de ceai verde pe zi scad riscul infarctului cu 11 procente, crescând nivelul colesterolului "bun" și prevenind cancerul de vezică, la sân și cel corectal.

Mai mult decât atât, această băutură face ca grăsimile să fie arse mai repede și îndepărtează simptomele depresiei.