mamaplus

Bărbat ginecolog sau femeie ginecolog? Ce aleg pacientele, conform unor sondaje

-
//
22.09.2020

Se pare că femeile sunt mai “atrase” de domeniul obstetricii și al ginecologiei mai mult decât bărbații. Unii consideră că e din cauza că femeile se simt mai confortabil în prezența unei alte femei, mai ales când vine vorba de intimitate și sexualitate, în timp ce alții cred că femeile ginecolog doresc să-și proiecteze propria imagine sau sănătate în femeile pe care le tratează.

Ce spun studiile, însă?

Deși există o discrepanță intre numărul de femei ginecolog și cel de bărbați care urmează ginecologia, un studiu realizat de departamentul de obstetrică-ginecologie la Universitatea din Connecticut în 2005 arată că peste 66% dintre paciente nu aveau o problemă ce ține de gen (o tendință, o prejudecată față de gen) atunci când ar veni vorba de alegerea unui specialist obstetrician-ginecolog. Mai mult, peste 80% dintre paciente au spus că nu cred că genul poate influența calitatea îngrijirilor medicale primite.

Ceea ce poate, însă, conta cel mai mult în relația medic ginecolog – pacientă sunt stilul impersonal și forma de comunicare, nu genul.

Constatări în relația ginecolog – pacient, când vorbim de specialiști femei și bărbați

Experții în domeniu au realizat, într-un fel sau altul, că nu se pune atât de mult accent pe confirmarea consimțământului pentru un examen ginecologic, atunci când vine vorba de femei. Un studiu al Spitalului General Kingston arată că peste 70% dintre paciente au spus că pot accepta un examen clinic indiferent de gen.

Un studiu menționat în Jurnalul American de Medicină arată că bărbații specializați în obstetrică-ginecologie au parte de vizite mai lungi cu pacientele, în timp ce alt studiu făcut de scoală Johns Hopkins arată că bărbații medici încearcă să confirme cu pacientele lor faptul că le-au înțeles, prin parafrazări și interpretări, și că folosesc mai multe metode de orientare a pacientelor de-a lungul vizitei ginecologice. Prin urmare, bărbații ginecologi sunt mai atenți în a-și exprima grijile și acțiunile decât femeile.

Mai mult, se pare că bărbații au o sensibilitate crescută cu privire la stresul resimțit de paciente în urma unui examen ginecologic, de vreme ce ei nu au trecut printr-un astfel de examen. În cazul unui examen Babeș-Papanicolau, unii bărbați medici au depus mult mai mult efort în a le liniști pe paciente într-un mod cât mai ușor de înțeles, cu explicații și cu mai multă sensibilitate, față de femeile ginecolog, care au trecut prin astfel de examinări precum pacientele. Prin urmare, există îndeajuns de multe avantaje în a avea și mai multi bărbați ginecologi în domeniul medical, pentru a susține sănătatea femeii.

Ce cred bărbații specializați în obstetrică-ginecologie?

Conform unui articol destul de interesant legat de ce cred chiar bărbații care au ales profesia de ginecolog, există numeroase motive pentru care poti alege acest drum în cariera ta medicală. De la faptul că femeile par a fi mai conștiente de problemele pe care le resimt și le pot explica fără probleme, la faptul că poți vedea miracole întâmplându-se sub privirea ta.

Iată câteva dintre mărturiile bărbaților care au ales obstetrica-ginecologia:

„În timp ce eram de gardă, am văzut un bărbat întins pe masa de examinare și l-am întrebat ce a pățit. Mi-a zis că nu a pățit nimic, doar soția lui credea că el a făcut infarct, dar el nu crede că are probleme. Deși nu am aflat nimic despre cazul lui, cred că femeile sunt paciente mai bune. Nu au probleme în a spune ce e în neregulă cu ele, ele îmi dau informațiile și eu le dau sfatul meu medical. E un sistem care funcționează și mă ajută să ajut oamenii mai bine.”

„Am fost înconjurat de femei incredibil de puternice și m-am însurat cu una la fel. Îmi place ideea de a fi implicat în aspecte semnificative din viețile femeilor – sănătatea lor sexuală, aspectele de fertilitate, îngrijirea lor în cazul unei întreruperi de sarcină, consiliere când vine vorba de cancer – corpul femeii este o metaforă a feminității și eu am acces la această identitate. Mi se pare o onoare incredibilă.”

„Am un prieten care se amuză mereu când își aduce aminte de anii de facultate. E prins încă în adolescență și mereu visa să devină ginecolog ca să facă examene la sân. Din fericire, a ajung în neurologie. Eu am ales să iau parte la miracolul nașterii – iar asta nu încetează vreo clipă.”

Din fericire, Internetul este plin de mărturisiri sincere despre experiențele trăite atât de medici ginecologi, cât și de paciente. Conform unei postări pe un grup de mămici, legat de ce simt femeile cu privire la medicii ginecologi bărbați, unele recunosc că nu se simt confortabil cu faptul că există bărbați în această profesie, cel mai probabil din cauza unei păreri negative inoculate în urma unor experiențe nefericite, în timp ce altele recunosc că se simt inconfortabil oricine ar fi ginecologul lor.

De altfel, sunt femei care recunosc că bărbații reformulează informațiile primite în așa fel încât să fie confortabil pentru paciente: „poți, te rog, să dai bluza jos?” sau „îmi permiți să te palpez acum?”, ceea ce arată că bărbații depun mai multe eforturi în a face femeile paciente să se simță relaxate și respectate la consult.