Dr. Ion Alexie, medic infecționist care lucrează la un spital din Las Vegas, a explicat în cadrul unui program TV despre triplul pericol la care pot fi expuși oamenii în această iarnă.
„La iarnă vom avea ceea ce eu numesc „triple jeopardy” (pericol triplu), adică avem șanse să ne infectăm în același timp cu influenza, care este gripa, cu COVID-19, și toată lumea știe că după aceste infecții virale pacienții fac pneumonii bacteriene cu pneumococ, și de multe ori cu stafilococ”, explică doctorul.
Dr. Alexie spune că cea mai bună cale pentru a ne ține departe de problemele de sănătate este vaccinarea antigripală și antipneumococică.
„Oamenii cu vârsta de peste 65 de ani trebuie vaccinați pentru pneumococ, bacteria care produce cele mai frecvente pneumonii. Și pentru pacienții între 19 și 65 de ani care au boli cronice, acele boli cronice care pun la risc pentru COVID-19”, susține medicul infecționist.
Specialistul speră ca în curând să fie inventați anticorpii monoclonali. Aceștia sunt forme identice create în laborator ale anumitor tipuri de anticorpi. În lipsa unui vaccin, imunoterapia ar putea fi salvarea în viitor. Deja o echipă de cercetători englezi a descoperit un anticorp monoclonal capabil să neutralizeze în laborator noul coronavirus, însă încă mai este nevoie de studii în acest sens.