Lichidul constituie 60% din corpul uman şi funcţionarea sa normală necesită un aport suficient de apă. Cu toate acestea, omul contemporan, având vaste posibilități de a alege apa potabilă, este puţin documentat cu privire la calitatea acesteia.
Oamenii de ştiinţă americani au analizat calitatea apei din diferite surse disponibile, şi au concluzionat că omenirea se află în pericol. Apa de la robinet conţine adesea clor, fluor, organisme biologice, poluanți industriali şi chiar o varietate de produse farmaceutice. Prezența unor asemenea impurităţi nu permite calificarea apei ca potabilă.
În legătură cu aceasta, tot mai mulţi oameni cumpără apa în sticle de plastic de diferite capacităţi. Dar oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta poate fi mai periculoasă decât apa de la robinet. Sticlele de plastic sunt fabricate din petrol, iar după utilizare sunt arse într-un depozit de deşeuri, poluând ecosistemul.
Un compus chimic din structura sticlelor de plastic poate declanșa cancerul mamar
Urme de plastic au fost găsite în probele de apă oceanică. În plus, în compoziția sticlelor de plastic intră bisfenol A, compusul chimic care afectează sistemul endocrin, provoacă cancerul mamar şi conduce la dezechilibru hormonal. O atenţie deosebită trebuie să manifeste părinţii atunci când folosesc sticlele de plastic pentru hrana copiilor.
Experţii avertizează că recipienții din plastic pentru stocarea apei pot fi utilizaţi o singură dată din cauza înmulţirii bacteriilor în ei.
Ca urmare a cercetărilor, oamenii de ştiinţă americani au ajuns la concluzia că cea mai sigură este apa purificată de la robinet sau din recipiente de sticlă. Utilizarea apei în recipiente de plastic este recomandată numai în cazuri extreme.
Sursa