Noul tip de coronavirus COVID 19 poate fi tratat cu o cantitate mare de vitamina C, însă nu administrată pe cale orală, ci intravenos, întrucât efectele sunt de zece ori mai puternice, potrivit experților din China. 

Guvernul de la Shanghai a recomandat tratarea coronavirusului cu vitamina C, însă administrată pe cale intravenoasă, aceasta fiind cea mai sigură și eficientă metodă antivirală.

Potrivit experților din China, doza recomandată variază în funcție de gradul de severitate şi complicații, de la 50 la 200 de miligrame per greutatea corporală, pe zi. Aceste doze sunt aproximativ de la 4,000 la 16,000mg pentru un adult, administrate intravenos.

„Pe data de 20 februarie 2020, alți patru pacienți cu pneumonie coronavirală severă şi-au revenit la spitalul din Tongji. Dozele crescute de vitamina C care au fost administrate au venit cu rezultate bune.

Credem că pentru pacienții în stare critică, cu pneumonie severă, tratamentul cu vitamina C trebuie inițiat cât mai repede. În urma administrării s-au putut observa efecte antioxidante, reducerea răspunsului inflamatoriu şi îmbunătățirea funcției endoteliale.

Numeroase studii au arătat că dozele de vitamina C au legătură cu efectul tratamentului. Dozele crescute de vitamina C nu îmbunătățesc doar nivelul antiviral, ci previn şi tratează afecțiunile acute ale plămânilor şi bolile respiratorii acute”, se arată într-un comunicat oficial emis de Spitalul Universității Xi’an Jiaotong.